Traian Băsescu prevestește un viitor sumbru pentru Klaus Iohannis. În opinia sa, PSD nu va ajunge în turul doi la prezidențiale iar dacă acest lucru se va întâmpla, atunci pesediștii vor acorda un vot surprinzător.
”Pe analiza mea, PSD nu intră în turul doi. Doamna Dăncilă pornește de la 6%, iar Teodorovici de la dezechilibre macro-economice majore și o față de dandy, ceea ce nu-l ajută în campanie. Doamna Dăncilă poate face un singur lucru care să o ducă în bătălia pentru turul doi: să petreacă toată vara în campanie, să meargă în fiecare zi în țară, să facă 2-3 conferințe de presă pe săptămână și în mod special duminică, când turbează toți cei plecați la mare că nu pot răspunde. Eu nu vă spun din cărțile de politică, eu vă spun din experiență: vara muncești pentru a câștiga toamna.
Dacă în turul II ajung Dan Barna/Cioloș cu Iohannis, el va avea un mare șoc. Cel puțin 50% dintre PSD-iști îi vor da votul lui Dan Barna. Iohannis va trebui să încerce să nu-și mai ostilizeze electoratul PSD. Dan Barna nu a fost atât de critic la adresa PSD, cum a fost Klaus Iohannis.”, a spus Traian Băsescu, la TVR, în cadrul emisiunii ”România 9”.șca