Fostul președinte, Traian Băsescu, este extrem de optimist cu privire la un nou mandat de primar general al Capitalei după alegerile locale programate pe 27 septembrie.
Europarlamentarul PSD a declarat că mizează pe votul celor care nu o susțin nici pe Gabriela Firea și nu sunt nici de partea lui Nicușor Dan, principalii adversari în cursa pentru funcția de edil al Bucureștiului.
”De ce cred că o să câștig? Între Firea și Nicușor Dan erau foarte mulți bucureșteni care nu se duceau la vot pentru că nu-i tenta niciunul dintre cei doi candidați. Pentru acești nehotărâți, pe care eu mizez, cred că voi fi soluția. Ca să nu mai vorbim că dacă voi avea ocazia unor dezbateri cu ei, la televizor, cred că oamenii ar putea vedea valoarea fiecăruia dintre noi.
Eu am anunțat public că voi accepta orice dezbatere cu Nicușor Dan și cu Gabriela Firea, pe teme de București”, a spus Traian Băsescu, la B1 Tv.
E o datorie morală
Totodată, fostul șef al statului a vorbit și despre motivul pentru care a ales să intre în cursa electorală. Acesta susține că are o datorie morală față de bucureșteni, în condițiile în care, ales din primul tur pentru al doilea mandat de primar general, a părăsit funcția după șase luni pentru că obținuse victoria în alegerile prezidențiale din 2004.
”Eu nu vin la București pentru că n-am job. Sunt europarlamentar, mai am patru ani de mandat, extrem de bine plătiți față de salariul de la Primăria Capitalei și cu un confort al programului indiscutabil mult mai bun decât programul unui primar al Capitalei. Dar simt nevoia să revin în administrație și să fac ceva pentru București. (…) Vreau să revin în administrație și să demonstrez încă o dată că în București se pot face foarte multe. (…)
Eu am o problemă, în modul cel mai sincer. Problema mea este că, atunci când le-am cerut, bucureștenii mi-au dat al doilea mandat din primul tur, mi-au dat Consiliul general și, în noiembrie, eu am plecat la Cotroceni, după șase luni. Am simțit-o ca pe o obligație morală, să las confortul de la Bruxelles și banii de la Bruxelles. Dacă bucureștenii o vor accepta, bine, dacă nu, nu. Eu am ce să fac și sunt foarte bine plătit acolo”, a mai spus Băsescu.
Rareș Bogdan nu ar fi vrut
Traian Băsescu nu s-a oprit aici și a mai precizat că în cazul în care PNL ar fi mers în cursa pentru Primăria Capitalei cu Rareș Bogdan drept candidat, acesta nu și-ar fi depus candidatura.
„Vă asigur că n-aș fi candidat dacă era Rareș Bogdan candidat pentru că îl consider un candidat cu forță, care ar fi putut să câștige, dar Nicușor Dan nu îmi dă nicio garanție că singur (…), fără sprijinul PMP, poate câștiga. PMP este la 8-10% în București de la înființare și până la ultimele alegeri.
Deci nu poți lipsi un candidat de 8-10 procente. (…) Aproximez că o să câștig Primăria Capitalei”, a mai spus Băsescu.