Traian Băsescu este, fără îndoială, un bunic foarte mândru. Nepoţii săi au avut dintotdeauna un loc special în inima fostului preşedinte. Iar ultima postare a fiicei sale, Elena Băsescu, sigur l-a făcut să se simtă şi mai mândru decât până acum.
Fiica cea mică a Elenei Băsescu, Anastasia, a împlinit, joi, doi ani, ocazie perfectă pentru o şedinţă foto extraordinară alături de mama sa. Fotografiile postate de EBA pe Facebook au adunat deja peste 7.000 de aprecieri şi sute de comentarii. Într-una din poze, micuţa Anastasia pare chiar să imite o celebră postură a bunicului său.
Zeci de internauţi i-au urat “La mulţi ani!” Anastasiei şi au admirat cât de frumoasă este nepoata lui Traian Băsescu, mulţi dintre ei observând şi asemănarea puternică dintre cei doi.
Au existat însă şi voci care au criticat-o pe Elena Băsescu, pentru că a postat fotografii cu copilul ei fără haine pe internet. “Nu mi se pare normal sa fie pozată dezbrăcată… când sunt mulţi descreieraţi pe online”, i-a scris Elenei o internaută.
Traian Băsescu a vorbit de mai multe ori în trecut despre nepoţii săi şi despre importanţa familiei. “În viață trebuie să faci două lucruri: să faci copii și să ai pământ”, spunea, în trecut, fostul preşedinte. “E extraordinară funcţia de bunic! Eu am două fete, după cum bine se ştie, dar pe niciuna nu am văzut-o în prima zi de la naştere. Când m-am întors eu de pe mare, ele deja mergeau în picioare. Pe asta mică am ţinut-o în brate în prima zi. E o senzaţie incredibilă să vezi aşa un omuleţ şi apoi să îl vezi cum creşte”, declara Traian Băsescu cu altă ocazie.