Preşedintele Traian Băsescu a declarat că este evident că se doreşte o reorganizare teritorială a ţării şi va iniţia, în ultima decadă a lunii iunie, un dialog Putere-Opoziţie pe această temă.
„Am observat puncte de vedere favorabile reorganizării teritoriale. Există aproape un consens, chiar dacă unii vor opt regiuni, alţii nouă, alţii 16. Există puncte de vedere comune Putere – Opoziţie şi există premiesele unui dialog care să ne ducă la o poziţie comună.
Cred ca putem iniţia acest dialog înainte de vacanţa parlamentară. În acest sens, voi face partidelor o invitaţie probabil în a treia decadă a lunii iunie.
Fac un apel ca acest subiect să nu fie tratat din interese politice, pentru protejarea intereselor politice, cum ar fi invocarea costurilor.
Cei care doresc să protejeze clientela politica, mafiile locale, uită să le spuna românilor că principalul obiectiv este debirocratizarea şi descentralizarea României, crearea unor condiţii pentru a se dezvolta proiecte de dezvoltare regională în condiţii optime, şi nu mici lucrări pentru un judeţ sau pentru satisfacerea clientelei.
Reorganizarea este în numele debirocratizării şi în numele apropierii deciziei de cetăţean”, a spus Băsescu în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Cotroceni.
El a arătat că reorganizarea trebuie făcută în etape. "Propun partidelor politice să ajungem la un stadiu de implementare a reorganizării până la alegerile din 2012, adică un an de acum înainte. Ideea este ce putem face într-un an. Există o evaluare. Până în iunie 2012 se pot face toate cele necesare astfel încât alegerile să fie legitime, să creeze op administraţie locală mult mai suplă şi mai efcientă, urmând ca alte procese să continue. De exemplu, transferul arhivelor. Dra esenţială este legea administraţiei publice locale pentru descentralizarea către fiecare localitate", a mai arătat Băsescu.