Băsescu face o mutare bombă. Decizia luată imediat după alegeri a suprins pe toată lumea. Este vorba de anunțul făcut de președintele PMP, Eugen Tomac, care a spus clar și răspicat, intr-o interventie telefonica la Antena 3, ca s-a inteles cu liderul PNL Ludovic Orban. Înțelegerea vizează încheierea unui protocol pentru formarea majorităților în consiliile locale și județene.
Președintele PMP a ținut să sublinieze că acest pas s-a făcut la propunerea PMP, care a fost agreată de PNL.
„Am pornit de la ideea ca trebuie sa cream majoritati de dreapta acolo unde este posibil”, a spus Eugen Tomac.
În ceea ce privește USR, Tomac a fost categoric, dând un răspuns cât se poate de clar.
„Avem reprezentanți în 23 de consilii județene. La nivelul întregii țări putem spune că avem peste 1.000 de consilieri, primării și consilii județene. Am plecat de la premiza ca trebuie să avem majorități de dreapta, acolo unde avem un număr mare de consilieri. Este și normal, întrucât ambele partide fac parte din aceași familie europeană, Partidul Popular.
S-a exclus o altă alianță cu oricine altcineva. Am agreat să semnăm un protocol. Excludem USR-ul din aceste majorități”, a spus Eugen Tomac.
Liderul PMP a fost însă contrazis chiar de europarlamentarul PNL, Gheorghe Falcă, prezeut prin telefon la aceeași emisiune. Acesta a susținut că liberalii nu exclud de la negocieri USR-ul, Partidul Verde și UDMR. Practic toate partidele în afară de PSD, Pro România și ALDE.
Trebuie amintit că despre această mutare a vorbit chiar Traian Băsescu marți seară. El a vorbit despre o posibilă întâlnire între Eugen Tomac şi Ludovic Orban, pentru a discuta despre o eventuală alianţă, precizând că le-a transmis liderilor partidului că „prima opţiune sunt liberalii”.
„Dacă vom consfinţi într-un document politic, foarte bine, dacă nu, ne vedem fiecare de drumul lui”, a afirmat Băsescu, precizând că liderul PNL trebuie să plece de la premisa că „pe vorbe nu-l mai crede nimeni”, a spus el.
„PMP, care are 50 de primari şi consilieri în 21 de consilii judeţene, intenţionează o discuţie cu PNL, în vederea unei alianţe. Este un partid mic care trebuie să-şi consolideze prezenţa în administraţie. I-am rugat să ţină cont de faptul că prima opţiune sunt liberalii şi să aştepte până când va fi o discuţie între Tomac şi Ludovic Orban. Care va fi rezultatul discuţiei vom vedea. Orban trebie să plece de la pemisa că pe vorbe nu-l mai crede nimeni”, a declarat Băsescu, referindu-se la situaţia din Bucureşti.
Sursă foto: INQUAM Photos / Octav Ganea