Franţa şi Olanda nu s-au opus transmiterii către Parlamentul European a documentelor pentru începerea procedurii de aprobare a intrării României în spaţiul Schengen, a declarati preşedintele Traian Băsescu.
El a recunoscut însă că au fost discuţii dacă să se aştepte sau nu raportul din decembrie.
Declaraţiile preşedintelui au venit ca urmare a afirmaţiilor secretarului francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, care a declarat miercuri că Franţa se va asigura ca decizia UE privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu va fi luată până în vara anului 2011.
Declaraţiile oficialului francez au dat naştere la speculaţii în presa din România. Astfel, şeful statului român a decis să facă unele precizari după ce a constatat că în ţara noastră „se stie că Franţa se opune intrării României în spatiul Schengen pe baza declaraţiei unui politician francez”.
El a făcut declaraţiile la conferinţa „Parteneriat pentru creştere în 2011” organizată de Consiliul Investitorilor Străini.