Preşedintele Traian Băsescu a declarat că salariile bugetarilor şi pensiile vor fi plătite integral în noiembrie şi în decembrie, dar nu din banii de la FMI, ci din împrumuturi interne, cu costuri mai mari.
„Eu garantez că şi în noiembrie şi în decembrie vor plăti şi pensiile şi salariile. Fac o menţiune însă, nu din banii de la FMI, dacă nu va veni tranşa din decembrie, ci vom împrumuta de pe piaţa internă, ceea ce va însemna costuri mai mari. Repet: integral”, a declarat Traian Băsescu, la Realitatea FM.
El a mai spus că deja Guvernul s-a împrumutat de pe piaţa internă pentru plata salariilor şi a pensiilor.
Nu se poate tăia de la investiţii
„Deja am început să ne împrumutăm, pentru că deja suntem într-o întârziere de o lună în venirea banilor. Trebuia să vină o tranşă de la FMI în noiembrie. Nu a venit, a trebuit să ne împrumutăm de pe piaţa internă. Sigur, mai scump decât de la FMI”, a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că nu ar fi benefic să se transfere pentru salariile bugetarilor şi pentru pensii banii de la investiţii, deoarece şi parte din aceştia ajung tot la salarii.
„Sunt salariile celor care muncesc la drumuri şi la alte obiective de investiţii. Deci, nu e o soluţie să tai banii de la investiţii. Doar denumirea e alta, dar în realitate tot oameni neplătiţi rezultă din tăierea banilor de la investiţii”, a explicat şeful statului.