Băsescu: „În opinia mea, majorarea TVA a fost o greşeală”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la Radio România Actualităţi, că nu este un susţinător al creşterii TVA şi că, în opinia sa, în România, nu ar trebui să existe vreun venit care să nu fie impozitat. 'O spun acum, public, pentru prima dată după ce a luat Guvernul decizia: nu sunt un susţinător al creşterii TVA. În opinia mea, a fost o greşeală, pentru că nu a operat exact acolo unde este cancerul din buget. Avem două zone cancerigene: procentul extrem de

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la Radio România Actualităţi, că nu este un susţinător al creşterii TVA şi că, în opinia sa, în România, nu ar trebui să existe vreun venit care să nu fie impozitat.

‘O spun acum, public, pentru prima dată după ce a luat Guvernul decizia: nu sunt un susţinător al creşterii TVA. În opinia mea, a fost o greşeală, pentru că nu a operat exact acolo unde este cancerul din buget. Avem două zone cancerigene: procentul extrem de ridicat cu salariile din sectorul bugetar şi un procent foarte ridicat din veniturile de la bugetul de stat pe care le utilizăm în zona socială’, a precizat el.

Şeful statului a explicat că, la ora actuală, cele mai mari procente din buget se duc pe salariile bugetarilor – 30% şi pentru asistenţă socială – 40%.

Preşedintele Băsescu a arătat că este conştient de faptul că acest punct de vedere, referitor la creşterea TVA, ‘va fi super mediatizat şi atacat’.

‘Ştiu că acest punct de vedere va fi super mediatizat, super atacat, de aceeaşi demagogi care, înainte de tăierea pensiilor tunau şi fulgerau pe toate televiziunile să nu crească TVA, sau, Doamne fereşte, cota unică. Am obţinut de la Fond (FMI-n.r.) soluţia să nu creştem TVA şi cota unică şi aceiaşi demagogi ţipau la TV că reducerea pensiilor şi salariilor e o mare nenorocire. Când nu a putut fi aplicată, tot ei urlă de ce a crescut TVA’, a spus el.

Băsescu a subliniat că şi-a asumat ‘tot oprobriul’ anunţului privind reducerea pensiilor, cu toate că exista o altă variantă, aceea a impozitării pensiilor.

‘Eu nu spun că pensionarii au venituri suficiente. Dar, dacă ne uităm pe statisticile din 2007 – pentru că altele nu avem – sărăcia la nivelul pensionarilor este de 15,7%, iar în zona celor tineri este de 37%. Cred că a venit timpul să ieşim din clişee şi poveşti’, a precizat el.

El a mai menţionat că, în opinia sa, ‘nu există venit în România care nu trebuie impozitat’.

‘Sper ca, de la 1 ianuarie, Guvernul să nu vină cu o măsură de genul mai mărim TVA cu câteva procente şi să nu introducă impozit pe orice venit, inclusiv pe pensii’, a afirmat el.

SURSA: Agerpres