Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, potrivit analizelor, economia României va începe să crească, primele semne ale ieşirii din recesiune apărând încă din luna noiembrie a anului trecut.
„În luna noiembrie anul trecut, producţia industrială a crescut cu 2% faţă de luna noiembrie din 2008. Semnele ne arată că ne pregătim să ieşim din recesiune. Când vor apărea, cifrele din trimestrul al patrulea (2009 – n.r.) vor arăta că începem să ne revenim”, a spus Traian Băsescu.
Tranşele 3 şi 4 vor veni în februarie
Băsescu a mai adăugat că „în mod cert în luna februarie România va încasa banii aferenţi tranşelor 3 şi 4 din acordul cu FMI, astfel încât Ministerul Finanţelor nu va mai fi nevoit să se împrumute de pe piaţa interbancară, ceea ce va însemna o relaxare a ieşirilor ministerului pe piaţă.
Taxele nu vor creşte, dar nici nu vor scădea
Preşedintele a mai spus că este de acord cu necesitatea simplificării fiscale fără că aceasta să însemne reducerea taxelor: „Sunt de acord că avem nevoie de simplificare fiscală, dar nu vreau să picăm în capcana de a înţelege prin aceasta reducerea fiscalităţii. România are una dintre cele mai reduse fiscalităţi, iar statul are nevoie să colecteze. Vă pot spune că fiscalitatea nu vă scadea, dar nici nu va creşte”.
Totodată, preşedintele României a mai spus că este nevoie de a negocia cu Uniunea Europeană în vederea relaxării criteriilor de la Maastricht. „Criteriile blochează accesul la fondurile europene. Obiectivul este să am o discuţie cu cei de la Comisia Europeană în care să vedem cum se poate relaxa aplicarea criteriilor de la Maastricht în această perioadă dificilă”, a mai declarat preşedintele.