Preşedintele României, Traian Băsescu, le- a transmis exportatorilor români să se orienteze spre piaţa chineză, cea din Turcia, piaţa arabă şi africană, în condiţiile în care exporturile sunt concentrate prea mult în Uniunea Europeană iar diversificarea este una dintre soluţie de echilibrare a balanţei de plăţi externe.
"Dincolo de ce s-a făcut, 2012 trebuie să fie un an în care Guvernul să gândească la noi măsuri de sprijinire a exportatorilor, nu numai capitalizarea Eximbank sau CEC Bank. Trebuie să mai desprindem un set de măsuri realiste care să ajute exportatorii. Sunt convins că avem alte tipuri de măsuri care pot fi un suport pentru exportatori. Mă bucură ce se întâmplă, semnele care încep să apară în relaţia cu China.
Avem o creştere mai mare a exporturilor din China, dar este o piaţă pe care există o deschidere extraordinară. Sunt anumite produse pentru care Guvernul chinez acordă subvenţii ca să fie exportate în România. Este un gest extrem de important, un gest al Guvernului chinez în urma discuţiilor purtate pentru încercarea de echilibrare a balanţei comerciale cu China.
Priviţi la piaţa Chinei, a Turciei. Şi există disponibilitate să facem tot ce trebuie pentru ca ţara noastră să exporte în Turcia, China, piaţa arabă – e puţin tulbure – şi piaţa africană. Prea am pus toate ouăle într-un singur coş: Uniunea Europeană. Diversificarea e una din soluţiile de echilibrare a balanţei de plăţi externe", a afirmat Traian Băsescu, la Gala Jubiliară a Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).
Şeful statului a precizat că reducerea deficitului de cont curent prin creşterea exporturilor este o mare realizare a economiei româneşti având în vedere că diminuarea deficitului de cont curent este un obiectiv chiar mai important decât reducerea deficitului bugetar.
De asemenea, Traian Băsescu a felicitat exportatorii pentru cifrele realizate în acest an arătând, totodată, că aceia care ‘plâng’ industria de altădată a României nu au motive să o facă.