Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR1, că în zilele următoare va avea discuţii cu Guvernul pentru a se vedea unde se vor găsi soluţii pentru a elibera 1,5 miliarde euro, din banii împrumutaţi, pentru investiţii. "Trebuie pregătit anul 2011, iar eu, în zilele următoare, o să am discuţii cu Guvernul, să vedem unde găsim soluţii pentru a elibera 1,5 miliarde din bani împrumutaţi pentru investiţii", a spus şeful statului, apreciind că, din deficit, măcar
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR1, că în zilele următoare va avea discuţii cu Guvernul pentru a se vedea unde se vor găsi soluţii pentru a elibera 1,5 miliarde euro, din banii împrumutaţi, pentru investiţii.
„Trebuie pregătit anul 2011, iar eu, în zilele următoare, o să am discuţii cu Guvernul, să vedem unde găsim soluţii pentru a elibera 1,5 miliarde din bani împrumutaţi pentru investiţii”, a spus şeful statului, apreciind că, din deficit, măcar 1,5 miliarde euro ar trebui să rămână pentru investiţii.
Şeful statului a menţionat că deficitul deja convenit cu FMI pentru anul viitor este de 4,4%, adică 5,7 miliarde euro şi a precizat că „deficitul pe care ni-l permitem este exact valoarea datoriilor” pe diferite fonduri, precum cele de pensii, şomaj şi arierate.
În emisiunea televizată, Băsescu a făcut un calcul, pe hârtie, al deficitelor la diverse fonduri şi al arieratelor. „Pentru la anul trebuie să avem un deficit bugetar de 4,4%, asta înseamnă 5,7 miliarde euro, deficit convenit deja cu Fondul Monetar Internaţional. Haideţi să vedem ce deficite avem: avem 2,4% din PIB deficit la pensii, asta înseamnă 3,12 miliarde euro. Avem o jumătate de procent de Produs Intern Brut deficit la fondul de şomaj, asta înseamnă încă 600 de milioane, 0,6 miliarde euro. Avem 1,5 miliarde estimat datorii la firme ale statului, arierate (…) şi mai avem pensiile militare, deficitul de acolo care se mută în deficitul fondului de pensii prin unificarea sistemului de pensii, deci încă 0,5 miliarde euro. (…) Deficitul nostru, pe care ni-l permitem, 4,4%, 5,7 miliarde euro, pe care trebuie să îi împrumutăm, este exact valoarea datoriilor pe care le avem pe diverse fonduri. De unde facem autostrăzi?”, a spus Băsescu.
Să spunem că ministrul Berceanu ar fi lucrat extraordinar
Şeful statului a apreciat că „trebuie să facem ceva în zona cheltuielilor sociale dacă vrem să construim un kilometru de autostradă”.
Băsescu a explicat totodată că pentru accesarea banilor europeni pentru autostrăzi este nevoie ca achiziţiile de terenuri să fie făcute. „Să spunem că ministrul Berceanu ar fi lucrat extraordinar şi aveam 10 proiecte aprobate acum. Nu se dă niciun ban până nu ai achiziţiile de terenuri făcute, iar astea nu sunt eligibile pe bani europeni, deci trebuie să ai banii în buget”, a menţionat Băsescu.
„Când vorbesc de dezastrul pe care ni-l generează deficitul fondului de pensii la asta mă refer, că ne blochează dezvoltarea, ne blochează capacitatea de a face investiţii şi a mişca economia, intern. Acest lucru nu îl spun politicienii şi o să vedeţi spunând toate trăznăile pe la televizor, cum ar mări ei pensiile, cum ar mări salariile. Dar cu ce cost? Cu costul nedezvoltării”, a adăugat Băsescu.
El a mai spus că foloseşte în continuare exprimarea „deficitul de la fondul de pensii este un dezastru pentru România” pentru că, aşa cum arată cheltuielile bugetare, cu deficitul de 4,4%, care este generat numai de deficitele din diverse fonduri şi de arierate, România nu poate accesa banii europeni la anul, pentru că nu are bani de terenuri pentru autostrăzi şi pentru cofinanţare.
„Dacă noi consumăm şi anul viitor timpul şi nu tragem măcar 1,5-2 miliarde euro, la sfârşitul anului 2011 se redistribuie banii (de la UE – n.r.) (…) se face o ajustare a fondurilor, iar României i se vor diminua cotele de bani pe care le are planificate”, a avertizat el.
Traian Băsescu a precizat că a avut o discuţie cu miniştrii luni şi marţi seară, cerând să găsească soluţii ca, din acest deficit de 5,7 miliarde, 1,5 miliarde să fie pentru investiţii.
„Am avut o discuţie cu miniştrii şi ieri seară şi alatăieri seară şi i-am rugat să găsească soluţii ca, din acest deficit de 5,7 miliarde, măcar 1,5 miliarde să fie pentru investiţii. Să sperăm că vor găsi formule. Adică din banii pe care îi împrumutăm, avem dreptul să împrumutăm 5,7 miliarde de euro, din aceşti bani 1,5 miliarde să fie pentru investiţii”, a spus Băsescu, vorbind de achiziţii de terenuri şi partea ce revine României la cofinanţare.
În opinia sa, nu doar aceasta este sursa de fonduri, ci şi creşterea veniturilor printr-o mai bună activitate a ANAF, a Gărzii Financiare, a diminuării evaziunii fiscale, a contrabandei cu ţigări.
„Şi, sigur, îndemnul meu este să nu mai încurajăm nemunca, adică acel venit minim garantat care a făcut ca astăzi în mediul rural să nu mai găseşti un om care să lucreze o zi la cules de fructe trebuie ori diminuat, ori scos, ori dat numai acelora care trebuie să-l primească. Deci sunt surse, totul este ca oamenii politici aflaţi la guvernare să aibă curaj să o facă, iar vremurile de criză nu se trec cu oameni laşi”, a mai spus el.
SURSA: Mediafax