Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat astăzi cererea de reexaminare privind legea pentru aprobarea OUG 57/2013. Este vorba despre actul normativ care modifică schema de ajutor pentru producătorii de energie din surse regenerabile. Modificările aduse cadrului legislativ în sensul restrângerii schemei de ajutor pentru producătorii de energie verde a stârnit numeroase controverse.  Despre cum loveşte legea în producătorii de energie verde puteţi citi într-o analiză Capital.

“Potrivit Articolului 108 alineatul (3) al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene „Comisia este informată în timp util pentru a-și prezenta observațiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele”.  În data de 24 iunie 2013 Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanța Permanentă a Comisiei Europene prin care se precizează faptul că nu a fost transmisă nicio prenotificare, în sensul alineatului (3) al Articolului 108 din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat. În data de 3 octombrie 2013, Comisia a revenit cu o nouă scrisoare prin care subliniază necesitatea prenotificării, obligație neîndeplinită până în prezent de către Guvernul României. Astfel, considerăm că aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013, până la îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este inoportună şi expune România unor sesizări prealabile pentru încălcarea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.”, precizează cererea adresată preşedintelui Senatului, Crin Antonescu.

“Având în vedere prevederile Articolului 148 alineatul (4) din Constituția României, potrivit căruia Parlamentul, Președintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2)”, precum şi competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, în sensul celor menționate mai sus.”, concluzionează documentul.