Băsescu, dezvăluiri incendiare despre Călin Georgescu

Traian Băsescu a oferit detalii neștiute despre un episod petrecut în urmă cu 14 ani, pe vremea când ocupa cea mai înaltă funcție în stat. Într-o intervenție TV, el a relatat prima întâlnire pe care a avut-o cu Călin Georgescu, candidatul surpriză al alegerilor prezidențiale, care a bulversat scena politică din România prin accederea sa în turul al doilea.

Potrivit fostului președinte al României, Călin Georgescu i-a fost recomandat de o persoană din Partidul Democrat Liberal (PDL), deși numele acesteia rămâne un mister. Nu a dorit să divulge identitatea celui care l-a propus, motivând că nu a primit permisiunea necesară.

„A ajuns cu tot cu Georgescu, nu numai propunerea. A ajuns Georgescu la mine. N-aș vrea să vă spun cine mi l-a recomandat. Era un om din partid în orice caz. PDL, nu era vreo instituție, vreo structură. L-am primit cu tot cu cel care făcea recomandările.

După o jumătate de oră l-am dat afară și n-am vrut să-l mai văd cât oi trăi că nu prezenta interes pentru funcția de premier, având în vedere modul cum gândește”, a declarat fostul președinte al României într-o intervenție TV la Realitatea PLUS.

Întâlnirea lor, însă, nu a fost deloc una memorabilă pentru Traian Băsescu, care a decis să o încheie rapid.

„După doar o jumătate de oră, l-am dat afară. Modul în care gândea nu îl recomanda pentru funcția de premier, așa că nu am vrut să-l mai văd vreodată,” a povestit acesta, fără menajamente.

Întrebat insistent despre cel care i l-a propus pe Călin Georgescu, Traian Băsescu a rămas ferm pe poziție.

„Nu are relevanță cine a fost. Important este că a ajuns cu recomandare la mine, iar decizia mea a fost clară,” a spus el, refuzând să ofere alte detalii.

Dezvăluirile lui Traian Băsescu vin într-un moment tensionat pe scena politică, iar afirmațiile sale ridică semne de întrebare cu privire la trecutul și susținătorii surprinzătorului Călin Georgescu.

Traian Băsescu nu-l va susține pe Călin Georgescu

Pe scurt, Traian Băsescu nu are o părere bună despre el. Crede că are o credință specifică Mișcării Legionare (Garda de Fier din 1927-1941, înființată de Corneliu Zelea Codreanu), motiv pentru care nu îl va susține pentru turul al doilea.

România este o țară pro-europeană, care se integrează tot mai bine în Uniunea Europeană (UE) și care nu are nevoie de incertitudini legate de identitate sau de alianțele sale. Din punctul lui de vedere, populația României nu are nevoie de persoane care au avut contacte cu Aleksandr Dughin, ideologul președintele Rusiei, Vladimir Putin, sau care cred că valorile legionare pot fi promovate și astăzi.

Chiar dacă Călin Georgescu este bine pregătit din punct de vedere intelectual, problema acestuia este credința pe care o are, care nu se potrivește cu evoluțiile societății europene moderne. El depășește cu mult ceea ce ar putea fi acceptat astăzi în Uniunea Europeană (UE) și chiar în perioada interbelică. Viziunea lui nu are nimic în comun cu credința modernă, ci se îndreaptă spre legionarism.

„Eu m-am mai întâlnit în viața mea cu Georgescu și am mai auzit de el. Categoric, nu va avea în mine un susținător. România e pro-europeană, care se ancorează tot mai bine în UE, România nu are nevoie de dubii identitare sau cu privire la cine îi sunt aliații. Nu are nevoie populația României de oameni care se consultau cu Dughin, oameni care cred că valorile legionare pot fi propovăduite și în ziua de azi.

Georgescu știe carte. Problema lui e credința pe care o are, care nu are nimic comun cu evoluțiile societății moderne europene, chiar dacă eu și toti cei din jurul meu, fiind în PPE, credem în valorile regionale, în familie, religie, biserică, etc, dar Georgescu e mult peste ceea ce azi poate fi acceptat în UE și chiar ceea ce putea fi acceptat în perioada interbelică.

Legionarii nu erau acceptați, au fost răul perioadei interbelice. Or credința lui nu are nimic în comun cu credința modernă și duce către legionarism. Va avea în mine un adversar”, a spus fostul președinte al României, luni, într-o intervenție TV.