Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, joi, că mărirea TVA-ului a reprezentat una dintre marile erori politice, adăugând că a fost o soluţie pe care el nu a susţinut-o.
‘A fost (mărirea TVA-ului – n.r.) una dintre marile erori politice. Alternativa era să reducem pensiile cu 10%. Oricine poate face socoteala şi ar spune: Păi, 10% nu acoperă cât încasaţi din TVA. Da, aşa a fost înţelegerea cu Fondul (FMI – n.r.) – întâi s-a încercat printr-o ordonanţă, care a fost imediat respinsă de CCR, dar era o a doua variantă, pentru care am insistat: introducerea unui impozit temporar de 10% pe toate pensiile. Din păcate, Coaliţia toată a refuzat soluţia, au intrat în şedinţă de Guvern şi au stabilit creşterea TVA-ului. A fost cred eu, momentul care a întârziat cu cel puţin şase luni ieşirea României din recesiune şi s-a mutat sarcina doar pe o categorie de beneficiari ai banilor bugetului statului’, a declarat şeful statului, la o conferinţă prinvind relansarea economiei.
El a explicat că soluţia luată de Guvern a făcut ca salariaţilor din sectorul bugetar, cărora li s-a aplicat o reducere salarială cu 25%, li s-a adăugat şi creşterea TVA-ului, moment în care, spune Băsescu, ‘asociaţiile de pensionari mulţumeau din inimă partidului că nu le-a redus temporar cu 10% pensiile’.
‘Această decizie politică, care a fost împotriva susţinerii mele, dar eu nu sunt guvern, a fost decizia Coaliţiei şi cu ameninţări: Plecăm dacă nu se taie. Sigur, şi PDL, marii bărbaţi care acum s-au duelat pe la Convenţie, toti au fost cu ‘mărim TVA-ul’. Acum, pensionarii plătesc mai mult şi domnul Vlădescu o ştie destul de bine. A fost o mare greşeală pe care o vom târâi încă câţiva ani. Eu aş fi preferat nişte fluierături în plus, dar ştiam că rezolvăm problema controlat şi într-un timp care ne convenea’, a conchis Băsescu.