Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Luduş, că punctarea sărăciei zonei în accesarea unor fonduri europene în agricultură, este un criteriu „prost” şi că va propune eliminarea acestuia la Consiliul European din luna decembrie.

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, la o întâlnire pe care a avut-o cu reprezentanţi ai administraţiei locale, cu oameni de afaceri şi fermieri, dacă este de acord cu punctarea sărăciei zonei în accesarea unor fonduri europene în agricultură, şeful statului răspunzând că este un criteriu „prost”, transmite corespondentul Mediafax
„Sărăcia zonei e un criteriu prost, defavorabil comunităţilor mai harnice. Din păcate, aşa gândeşte Bruxelles-ul”, a spus Băsescu.

Va propune eliminarea criteriului

Şeful statului a adăugat că această problemă i-a fost ridicată la toate întâlnirile din Ardeal.
Preşedintele a promis că va aborda problema la Consiliul European din luna decembrie şi va propune eliminarea acestui criteriu.
„Promit că voi ridica problema în Consiliul European din luna decembrie, în sensul eliminării acestuia (punctarea sărăciei zonei – n.r.)”, a spus Băsescu. El a adăugat că un astfel de criteriu a fost stabilit probabil pentru că în unele ţări dezvoltate este inexplicabilă sărăcia unor regiuni, apreciind că ar trebui aplicat numai acolo.

SURSA:Mediafax