Băsescu nu mai este președinte de onoare PMP. Ce se întâmplă cu funcția
În timpul interviului acordat analistului politic Bogdan Chirieac, liderul PMP, Cristian Diaconescu, a declarat că PMP are peste 2.200 de aleși locali. Analistul politic a punctat că numărul aleșilor locali este ”un lucru semnificativ”, precizând că PMP are și europarlamentari, inclusiv pe fostul președinte al României, Traian Băsescu.
Cristian Diaconescu a precizat că funcția de președinte de onoare, care a fost ocupată de Traian Băsescu se află în statutul aprobat de congres, notează dcnews.ro.
„Nu, avem în statutul aprobat la congres funcția de președinte de onoare care a fost ocupată de Traian Băsescu. Dacă domnul Traian Băsescu dorește să se reîntoarcă, sigur”, a răspuns Diaconescu.
Ulterior, analistul politic Bogdan Chirieac a întrebat ”deci Traian Băsescu nu și-a făcut cunoscută dorința de a deveni președinte de onoare a partidului?”. Drept răspuns, acesta a primit un ”nu” din partea invitatului, subliniind că funcția este liberă.
Tema pe care România ar trebui să o abordeze la summit-ul NATO
Președintele Partidului Mișscarea Națională a vorbit și despre tema pe care România ar trebui să o abrdeze la summit-ul NATO.
„Ce a anunţat deja Biden şi va susţine puternic la summit – evident în consonanţă cu noi toţi ceilalţi din Alianţa Nord-Atlantică – şi anume respectul sacrosant în legătură cu aplicarea articolului 5, acel principiu ‚unul pentru toţi, toţi pentru unul’ în Alianţă.
Nu va mai condiţiona, deşi va exercita presiuni, nu publice, în stilul lui Trump, dar în orice caz, extrem de eficiente şi aplicate privind contribuţia de 2% din PIB pentru Apărare. Să ştiţi că această temă funcţiona de pe vremea administraţiei Obama, de exemplu Hillary Clinton era extrem de hotărâtă în a cere europenilor acest 2% din PIB.
Nu se exprimau în afara sălii de şedinţă, dar tema e de mult ca şi o zonă de sensibilitate în adresarea şi revendicarea, până la urmă, americană.”, spune Cristian Diaconescu, liderul PMP.
Sursă foto: Dreamstime