Preşedintele Traian Băsescu i-a spus miercuri preşedintelui Consiliului de Supraveghere Petrom şi director general executiv al OMV, Gerhard Roiss, că este impresionat că o femeie din România se află în topul primelor 30 de femei din lume, făcând referire la Mariana Gheorghe, director general OMV Petrom.
“Ce faci, doamnă? În primele 30 de femei din lumea asta! Bravo!”, i-a spus Băsescu Marianei Gheorghe, în debutul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu Gerhard Roiss. Directorul executiv al OMV a afirmat că Mariana Gheorghe a făcut o treabă excelentă pentru companie.“Este impresionant şi suntem foarte mândri să o avem pe Mariana în echipă”, a subliniat Roiss.
La rândul lui, şeful statului s-a declarat impresionat că o româncă se află în topul femeilor lumii, chiar dacă au existat unele şicane între el şi Mariana Gheorghe referitoare la creşterea preţurilor carburanţilor. “În primul rând, sunt impresionat că o femeie din România se află în această poziţie, nu managerul Petrom, ci o româncă. Acum îmi este greu să nu regret foarte mult disputele mele cu Mariana privind creşterea preţurilor. Dar văd că înainte de venirea dumneavoastră Petrom a diminuat preţurile. Ca să evităm acest subiect, nu?”, a spus Băsescu.
Totodată, preşedintele României a afirmat că România este norocoasă că nu a vândut anul trecut 10% din OMV Petrom.
“România va deveni un jucător important pe piaţa energetică, în următorii zece ani, dacă vom fi norocoşi cu Marea Neagră. (…) Oricum, am urmărit evoluţiile. Sincer vorbind, sunt extrem de satisfăcut de ceea ce se întâmplă şi acum presupun că toată lumea înţelege că nu mai vindem 10 procente din Petrom. Am fost norocoşi că nu am vândut anul trecut 10%”, a afirmat Băsescu.
Sursa: Agerpres