Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, azi, la Neptun, că, probabil, peste câţiva ani nu va mai fi nevoie de un minister al turismului, fiind suficientă o agenţie guvernamentală pentru promovarea României în străinătate. „Turismul ca segment economic 100% privat nu are nevoie de un minister. Noi avem nevoie de un minister până când problemele turismului vor fi readuse în priorităţile reale. Cred că acum avem nevoie de el, dar nu ştiu dacă vom mai avea şi peste
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, azi, la Neptun, că, probabil, peste câţiva ani nu va mai fi nevoie de un minister al turismului, fiind suficientă o agenţie guvernamentală pentru promovarea României în străinătate.
„Turismul ca segment economic 100% privat nu are nevoie de un minister. Noi avem nevoie de un minister până când problemele turismului vor fi readuse în priorităţile reale. Cred că acum avem nevoie de el, dar nu ştiu dacă vom mai avea şi peste 10 ani, când lucrurile vor fi în regulă”, a declarat şeful statului la Consiliul Consultativ al Turismului, desfăşurat la Neptun.
Şeful statului a precizat că, după ce Ministerul Turismului nu va mai exista, va fi suficientă o agenţie guvernamentală pentru promovarea României în lume.
Privatizarea în turism, înţeleasă greşit
„Cred că cea mai mare problemă în turismul nostru a fost generată de modul cum am înţeles privatizarea turismului. Acei 10-12 ani de locaţie de gestiune au fost un dezastru pentru turism”, a spus Traian Băsescu, susţinând că, din acest motiv, investiţiile în turism au fost reduse în acea perioadă.
Consiliul Consultativ al Turismului reuneşte reprezentanţi ai Ministerului Turismului, ai organizaţiilor patronale şi sindicale şi ai asociaţiilor naţionale profesionale care activează în industria turismului.
SURSA: Mediafax