Băsescu a declarat că Petrom a scumpit motorina "în plină campanie agricolă" nu pentru că a existat cerere mare, ci pentru că deţine monopol pe resursele de ţiţei, şeful statului precizând că îi răspunde astfel directorului general al companiei, Mariana Gheorghe.
"Nu întotdeauna ne place ce ne face Petrom. Spre exemplu, mie nu mi-a plăcut doamna directoare Mariana Gheorghe, ieşită în plină campanie agricolă să spună “am mărit preţul la motorină, deşi a scăzut preţul la ţiţei pe plan mondial”, cu explicaţia “pentru că este cerere”. Iar explicaţia corectă era alta: nu, pentru că aveţi monopol, doamna Mariana Gheorghe, da”, a spus şeful statului.
Potrivit lui, Petrom are monopol pe resursele de ţiţei ale ţării iar costurile companiei sunt mult mai reduse decât cotaţia internaţională a ţiţeiului.
El a mai spus că "nu spunea nimeni nimic" dacă Mariana Gheorghe nu ar fi explicat creşterea preţului la motorină prin cererea mare.
"Dar realitatea rămâne: managementul, banii pe care i-a produs Petromul, de când s-a privatizat, pentru bugetul de stat sunt de câteva sute de ori mai mulţi decât când Petromul era al statului, pentru că de acolo fura toată lumea", a adăugat Traian Băsescu.
Săptămâna trecută capital.ro a publicat un interviu cu Mariana Gheorghe, în care şeful Petrom a explicat de ce a fost majorat preţul motorinei în ultimele săptămâni.