Un număr de 4,4 milioane salariaţi sunt înregistraţi oficial pe piaţa muncii din România, iar 1,68 milioane de persoane muncesc la negru, a spus Băsescu în cadrul şedinţei de Guvern.
El consideră că munca la negru face rău nu numai bugetului, cât şi celor care muncesc la negru pentru că „sunt lăsaţi în aer, nu beneficiază de plata contribuţiilor de asigurări sociale şi de sănătate”.
„Nu se mai poate tolera această situaţie. Cei care muncesc la negru nu beneficiază nici de plata contribuţiilor la pensii din partea angajatorilor, nici de plata contribuţiilor la sănătate, aceşti oameni sunt lăsaţi în aer pur şi simplu. Este obligaţia noastră să găsim formulele prin care să scoatem la suprafaţă munca la negru pentru că ea face foarte mult rău, nu numai bugetului”, a spus Băsescu.
El a mai arătat că, în opinia sa, reforma pieţei muncii va constitui unul dintre pilonii viitorului acord cu Fondul Monetar Internaţional.
„Ar fi bine ca primii paşi pentru flexibilizarea pieţei muncii să fie făcuţi încă din luna ianuarie”, a spus Băsescu.
Băsescu: România nu are nevoie de un acord cu ChinaBăsescu: Modificarea Constituţiei, pentru ce s-a stabilit la Referendum şi clarificarea ambiguităţilor Băsescu: Noul Acord cu FMI trebuie să fie preventiv şi să aibă ca obiectiv consolidarea fiscalăBăsescu: Concedierile trebuie să continue până se ajunge la 900.000 bugetari Băsescu: Deficitul bugetar şi ţinta de arierate, în limitele convenite cu FMI Băsescu: România nu poate denunţa unilateral MCVBăsescu: Când un ministru face ceva este atacat. Vă rog să fiţi atacaţi. Daţi drumul la licitaţii
Băsescu: 1,68 de milioane de români muncesc la negru
5 ianuarie 2011, 17:18
Ultima modificare în 5 ianuarie 2011, 19:18
Preşedintele Traian Băsescu consideră că trebuie flexibilizată legislaţia privind piaţa muncii pentru a reduce numărul persoanelor care muncesc la negru.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Grecia dezminte că ar negocia cu creditorii restructurarea datoriilor
- Băsescu: Eram obligat politic să promulg Legea educaţiei pentru că este bazată pe Pactul pentru educaţie
- Boc: ANAF se va consulta cu specialişti europeni şi americani pentru a elabora normele de aplicare a Codului Fiscal
- Trabantul a murit definitiv
- Boc: România a îndeplinit condiţiile convenite cu FMI
- Ialomiţianu va avea grup de lucru pentru elaborarea normelor de impozitare a averilor nedeclarate
- UPDATE 2: Legea educaţiei este constituţională. Preşedintele Băsescu a promulgat legea
- BMW îşi dotează maşinile cu tehnologie Nvidia
- Immofinanz a cumpărat 49% din EHL, companie care îi administrează imobilele din România
- George Teleman a cumpărat Vitantis Shopping Center şi Moldova Mall pentru 5 euro