”După primirea răspunsului de la Consiliul Legislativ, proiectul va fi trimis Curții Constituționale cu termen de zece zile pentru aviz. Estimez că înainte de vacanța de vară, între 20 și 30 iunie voi trimite proiectul Parlamentului. După ce voi avea avizul Consiliului Legislativ voi transmite și partidelor proiectului și voi solicita Parlamentului prezența mea în Plen pentru a-l informa cu privire la punctul meu de vedere”, a spus Băsescu într-o conferință de presă organizată după ce a pus în dezbatere publică proiectul de modificare a Constituției.
Printre altele, în proiect se stipulează că Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră, iar numărul parlamentarilor nu poate depăşi 300 de persoane. ”Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră”, se arată la alineatul 2 din articolul 61, legat de rolul şi structura Parlamentului, potrivit proiectului postat pe site-ul Preşedinţiei.
Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Parlamentul României sau în organele administraţiei publice locale şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României, se arată în articolul 37 alineat 2 al proiectului.
Proiectul prevede că organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament propriu, adoptat cu votul majorităţii membrilor săi. Resursele financiare ale Parlamentului sunt prevăzute în bugetul propriu, aprobat de acesta şi face parte integrantă din bugetul de stat.
Referirile din actuala Constituţie la senatori, deputaţi, Camera Deputaţilor sau Senat sunt înlocuite cu formulele ”parlamentari” şi ”Parlament”.
UPDATE: Dacă nu există vreo majoritate de două treimi nu trebuie discreditat demersul
”Nu cred că avem ca şi condiţie de discreditare a demersului de revizuire a Constituţiei faptul că nu există vreo majoritate de două treimi. Şi în 2003, Constituţia a fost revizuită cu un Guvern minoritar.
Chestiunea este de responsabilitate a Parlamentului faţă de votul dat de unicul deţinător al suveranităţii, poporul. De asemenea, dacă sunt observaţii legate de timp, vă amintesc că în 2003 revizuirea s-a făcut în circa 6 luni, noi mai avem în faţă circa un an până la momentul în care ar trebui să o validăm prin referendum, odată cu alegerile locale din 2012, undeva în iunie”, a spus Băsescu.
UPDATE 2: Dreptul de suspendare a preşedintelui a fost aplicat abuziv în legislatura trecută
”Modul cum s-a aplicat dreptul de suspendare a preşedintelui în legislatura trecută a fost un abuz. Pentru a se preveni abuzul de putere al Parlamentului în raport cu preşedintele ales, am introdus avizul obligatoriu al Curţii Constituţionale.
Am tratat această problemă ca una de stabilitate a statului. Parlamentul poate iniţia în continuare procedura de suspendare dar ea trebuie validată de Curtea Constituţională”, a precizat șeful statului.
UPDATE 3: Nu am nici un interes personal în acest demers
”Avem o Constituţie care viza faza premergătoare integrării în NATO şi în UE. Acum trebuie operate modificări în conformitate cu noul statut al ţării. O revizuire a Constituţiei nu poate viza mandatul meu, nu am nici un interes personal în acest demers”, a spus președintele.
UPDATE 4: Deficitul bugetului consolidat nu poate depăși 3%
”Deficitul bugetului consolidat nu poate depăși 3%. Dar și orice deficit de la zero la trei nu poate fi creat decât dacă e vorba de împrumutat bani pentru investiții. Propun să trăim din ce producem, iar dacă împrumutăm bani, să-i împrumutăm pentru dezvoltare, nu pentru consum, nu pentru ajutoare sociale.
Criza datoriilor suverane este o realitate care se va agrava în perioada următoare la nivel global, nu neapărat în România. A nu avea grijă pentru ce urmează să se întâmple peste zece ani ar fi o mare greșeală. Datoria publică să nu poată depăși 60% din PIB si ca excepție în situații de calamități, cu aprobarea Parlamentului, să se poată depăși acest deficit, dar numai în situații excepționale”, a arătat Băsescu.
UPDATE 5: Se elimină prezumția caracterului licit al dobândirii averii
”Probabil articolul care va produce o puternică dezbatere este modificarea art. 44, care elimină prezumția caracterului licit al dobândirii averii. Acum, se spune la al. 8: averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. În propunerea mea, formularea este: averea dobândită licit nu poate fi confiscată. De ce? Nu va porni nimeni o cruciada să vadă cum stau pensionarii cu averea, muncitorii de la uzinele din Pitești. Dar prezumarea caracterului licit al averii se poate face în lege, nu e nevoie să fie in Constituție, pentru că aici se poate face și descrierea condițiilor”, a mai spus șeful statului.
UPDATE 5: Băsescu: Proiectul de modificare a Constituției elimină prezumția caracterului licit al dobândirii averii
1 iunie 2011, 18:29
Ultima modificare în 1 iunie 2011, 21:29
Proiectul de modificare a Constituției a fost trimis de Președinție Consiliului Legislativ, a spus președintele Traian Băsescu, arătând că speră ca în cursul săptămânii viitoare să primească răspunsul cu observații.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- E.ON va cere guvernului despăgubiri de miliarde de euro din cauza renunţării la energia nucleară
- Tarifele de roaming, de trei ori mai mari decât cele la convorbirile naționale
- Se deschide “Casa Verde” – persoane fizice 2011
- Va fi confiscată averea fostului deputat Claudiu Pop?
- IKEA, locul preferat al teroriștilor? Două explozii într-o singură zi
- Prima centrală nucleară a Poloniei ar costa 13,5 miliarde de euro
- Nivelul record de emisii de CO2, un „avertisment” pentru statele lumii
- Berlusconi: „Noi sprijinim integrarea României în spațiul Schengen”
- Boc: Soarta a două milioane de români depinde de bunele relații româno-italiene
- Berlusconi mulțumește României pentru intenția de a prelua imigranți africani