“Promisiunea publică a fost că vom încerca să acoperim banii reţinuţi bugetarilor începând cu 1 ianuarie 2012, pentru că încă ne aflăm într-o situaţie dificilă, fragilă. Putem mări salariile, nu este corect spus mări, putem da înapoi bugetarilor câteva procente imediat. Un gând firesc, dar necinstit în raport cu realitatea”, a arătat şeful statului într-un interviu la postul public de radio.
În momentul de faţă nu se poate spune un procent cu care se vor mări salariile bugetarilor, pentru că România este dependentă de ceea ce se întâmplă pe plan european şi global, consideră Băsescu.
El a precizat că România se află încă într-o situaţie dificilă şi mai întâi trebuie să completeze deficitul de la fondul de pensii.
"Cei care au lansat zvonurile legate de acest subiect au uitat să spună că România trebuie să completeze deficitul de la fondul de pensii, care nu este de două miliarde, cât avem în plus pe semestrul unu, este de 14,2 miliarde de lei. Sunt bani pe care trebuie să-i împrumutăm. Dacă am făcut o economie pe semestrul unu, de ce să nu utilizăm cele două miliarde pentru a acoperi din această gaură uriaşă de la fondul de pensii", a mai spus Băsescu.
Băsescu: Promisiunea a fost că vom încerca acoperirea banilor reţinuţi bugetarilor din 1 ianuarie 2012
2 august 2011, 14:05
Ultima modificare în 2 august 2011, 17:05
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că promisiunea publică a autorităţilor a fost că se va încerca acoperirea banilor reţinuţi bugetarilor începând cu 1 ianuarie 2012.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Boc: „Dacă se urmau politicile lui Ponta şi Antonescu, România era în incapacitate de plată”
- Mihai Tănăsescu: „Există posibilitatea ca majorarea salariilor bugetarilor din octombrie să fie de 5%”
- ”Planul Marshall” al Bruxelles-ului: Reducerea cofinanțării proiectelor UE pentru România și alte 5 state
- Asociaţiile din turism susţin că tarifele pe litoral nu cresc începând cu 1 august
- Vasilescu (BNR): Intrarea SUA în incapacitate de plată pe 3 august, ar avea un efect asupra întregii lumi şi a României
- Americanii evită intrarea în incapacitate de plată
- FMI cere Spaniei să ia măsuri suplimentare de consolidare fiscală
- Rata şomajului în UE s-a menţinut în iunie la 9,4%
- Jeffrey Franks, FMI: România se revigorează treptat
- Evaluarea universităţilor se va realiza odată la maxim 4 ani