Traian Băsescu: „Reorganizarea e necesară, deşi nu este un subiect popular”

Preşedintele Traian Băsescu a spus în mesajul către Parlament că în UE există o criză a datoriilor suverane, iar România are şansa de a nu avea datorii foarte mari, dar are nevoie de o reorganizare administrativ-teritorială.

„În UE există declanşată o criză a datoriilor statelor, a datoriilor suverane. Analiza care s-a făcut la acest Consiliu, cu preşedintele BCE şi cu şefii de stat şi de guvern, care a confirmat ceea ce spun de câteva luni. Statele sunt în dificultate din două motive. Primul este datorită costurilor foarte mari de funcţionare a statelor, materializate prin numărul excesiv de angajaţi şi salarii mult mai mari decât statul poate oferi. Şi a doua cauză este legată de cheltuieli foarte mari cu programe excesive de asistenţă socială.
Statele unde sunt datorii foarte mari au făcut ca noi în 2007 şi 2008, doar că pe durată mai lungă. Când s-au apropiat alegerile au pierdut hăţurile şi au înfiinţat programe care să dea bani pentru voturi”, a spus Băsescu.
El a arătat că România încă stă bine pentru că datoriile nu sunt foarte mari. „Avem şansa că datoria noastră n-a ajuns la 60%, 100% sau 150%. Cheltuielile anul trecut cu programele sociale, inclusiv pensii, au reprezentat 46% din venitul bugetului de stat. Au mai fost 25% cheltuieli cu salariile sectorului public, fără administraţiile locale. Şi aşa am depăşit 70% numai cu aceste cheltuieli fixe, nu mai punem pe cele materiale.
Veţi constata că în fiecare judeţ există cel puţin 44-45 deconcentrate ale ministerelor şi agenţiilor naţionale. În 1989 nu erau nici juimătate. Cu toată descentralizarea făcută în ultimii 20 ani am înfiinţat agenţii. Tulcea are peste 50 agenţii pentru că are regim special legat de Deltă. Deşi împreună am împins un sistem de descentralizare, agenţiile guvernamentale sufocă administraţia locală, o încorsetează şi primarii şi comunităţiile nu pot reacţiona", a spus Băsescu.
Preşedintele susţine în continuare reorganizarea teritorială şi speră ca în septembrie partidele politice să găsească o soluţie în acest sens.
„Reorganizarea administrativă este necesară. Ştiu că nu este un subiect foarte popular. Mulţi spun că nu mai ai judeţul tău, dar nu ia nimeni conturul judeţului.  Dar hai să luăm Consiliul Judeţean. Hai să diminuăm numărul de ştampile pe care trebuie să-l primească fiecare cetăţean, întreprizător, primărie. Să lăsăm ţara să respire.
Poate în vacanţă gândiţi şi în septembrie găsim soluţia comună să destrămăm plasa asta care acoperă toate comunităţile şi costă foarte mult”, a mai spus Băsescu.