Investiţiile Oracle au transformat România într-un hub global al companiei, creându-se aproximativ 2.700 de locuri de muncă, a declarat preşedintele Traian Băsescu luni, cu ocazia întrevederii cu Safra Catz, preşedintele Oracle.
"În timpul întâlnirii, domnul preşedinte Traian Băsescu a ţinut să aprecieze investiţiile companiei Oracle în România, care au transformat ţara noastră într-un hub global al companiei şi care, în prezent, creează în jur de 2.700 de locuri de muncă", arată Administraţia Prezidenţială.
Safra Catz i-a mulţumit şefului statului pentru suportul continuu pe care l-a acordat companiei de la intrarea pe piaţa românească, dar şi pentru faptul că această afacere de succes a pornit de la invitaţia de a investi în dezvoltarea centrului operaţional din ţara noastră pe care preşedinte Traian Băsescu i-a adresat-o în anul 2005 în timpul vizitei oficiale pe care a efectuat-o în Statele Unite ale Americii.
Safra Catz a vorbit şi despre faptul că reprezentanţa Oracle în România a ajuns să fie a patra cea mai importantă reprezentanţă a companiei la nivel global şi a doua din Europa, după cea din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
"Doamna Safra Catz a menţionat, în timpul discuţiilor, şi succesul de care se bucură programele educaţionale derulate de Oracle în România, numai anul trecut la cursurile de specializare în domeniul IT participând în jur de 100.000 de tineri şi peste 2.000 de profesori de liceu", mai precizează comunicatul.