"Trebuie să împrumutăm 13,5 miliarde de euro pentru a achita datoriile care sunt rostogolite din 2007 încoace. Alte 2,5 miliarde de euro trebuie pentru a acoperi deficitul de 1,9% din PIB", a precizat preşedintele.
Datoria ţării noastre este acum de circa 40% din PIB, adică peste 214 miliarde lei (49 miliarde euro). La acestea se vor adăuga cele 2,5 miliarde euro care vor fi împrumutate pentru acoperirea deficitului în 2012, iar datoria publică va ajunge la 51,5 miliarde de euro, depăşind 41% din PIB. Potrivit preşedintelui, România va avea deficit bugetar de 1,9% în 2012 şi deficit zero în 2013, ţinte asumate în faţa Comisiei Europene.
Către o uniunea fiscală
Măsurile luate la Bruxelles împing către o uniune fiscală și economică care va veni în completarea celei monetare, a subliniat președintele.
”Deciziile luate la Bruxelles pe 8 şi 9 decembrie au transformat întreaga Uniune Europeană într-un şantier care se reconstruieşte instituţional şi împing către formarea unei uniuni fiscale şi economice care s-o completeze pe cea monetară. Aceste măsuri vor fi obligatorii pentru statele din zona euro şi voluntare pentru cele non-euro. Setul de reguli urmează să fie stabilit în detaliu până la summit-ul din martie 2012. Este un răspuns la criză. Deciziile adoptate la ultimul Consiliul European au câteva obiective. Primul este prezentarea Uniunii. O destrămare a Uniunii ar reînvia naţionalismul monetar, comercial şi toate statele, populaţia întregii Europe ar avea de pierdut”, a subliniat Băsescu.