'Primul şi cel mai important motiv al revenirii mele în viaţa politică este legat de ceea ce se întâmplă începând cu data de 22 decembrie 2014. O campanie furibundă de denigrare a celor două mandate pe care le-am avut la Cotroceni, o negare a transformărilor prin care a trecut ţara în acest interval de zece ani, transformări extrem de importante care au consolidat statul de drept. Şi, de asemenea, efortul uriaş pe care-l depun trusturi mass-media, dar spre surprinderea mea, instituţii ale statului pe care le-am consolidat în timpul mandatelor, pentru discreditarea mea personală. De aceea, singura soluţie pe care o am este să revin în viaţa politică, să-mi apăr şi cele două mandate şi să mă apăr în faţa valului de denigrări ', a precizat Traian Băsescu într-o declaraţie la sediul PMP.
Fostul şef al statului a adăugat că un alt motiv al revenirii sale în politică este legat de drepturile omului.
'Am constatat în aceste 11 luni de la terminarea mandatului că viziunii şi efortului de consolidare a instituţiilor statului trebuia să-i mai adaug ceva şi n-am făcut-o. O voi face acum, ca om politic de opoziţie, şi anume respectul pentru drepturile omului. (…) Omul şi când este vinovat are dreptul la o anchetă corectă şi la un proces corect. Nu un proces determinat de campanii mass-media după care să se ia magistraţii şi să se ia decizii împotriva vieţii, libertăţii unui om', a explicat Băsescu.
Băsescu a menţionat că va rămâne, în noua sa postură, un politician extrem de incomod.
'Am văzut o hăituire despre care am crezut că nu mai este posibilă în România după cei zece ani de mandat. Am crezut că instituţiile au înţeles că sunt limite. Dar, se pare că nu. Abia au aşteptat eliberarea locului de la Cotroceni pentru a reveni la vechile năravuri, să fie folosite ca instrumente de prigoană a politicienilor incomozi. Vă garantez că voi rămâne un politician extrem de incomod. Fără să vreau război, dar niciodată nimeni n-o să-mi închidă gura. Tactica asta s-a aplicat şi înainte să devin preşedinte. Văd că imediat ce mi-am terminat mandatul de preşedinte a fost reînviată. Ceea ce înseamnă că am avut dreptate atunci când am spus că nu am înfrânt sistemul, ci doar l-am îngenuncheat. Imediat ce am plecat s-a ridicat din nou în picioare. Sistemul trebuie să înţeleagă că democraţia nu este facultativă, oamenii nu pot fi hărţuiţi pentru că aşa vrea un şef de instituţie', susţine Traian Băsescu.
El a mai spus că un argument major al reintrării pe scena politicii interne este acela că doreşte să lase moştenire o mişcare populară.
'Nemaiputând să las moştenire un PDL, o să las o mişcare populară', a menţionat Băsescu.
La sediul PMP au fost prezenţi zeci de susţinători ai fostului şef de stat. Unii dintre aceştia au purtat pancarte pe care era scris: 'Băsescu respect, noi suntem copiii statului de drept!'. AGERPRES