Preşedintele Traian Băsescu a declaratl că atunci când se pune problema aderării la Schengen, decizia este una politică, punctând că, în prezent, se discută şi se va adopta o nouă abordare în ceea ce priveşte exigenţele pentru protejarea frontierelor spaţiului Schengen.
"Nu este suficient ca, din punct de vedere tehnic, ţara să corespundă standardelor cerute pentru foarte buna supraveghere a frontierelor. Deşi nu există în Tratatul de aderare al României, spre exemplu, un stat membru a conectat acceptul său ca România să intre în spaţiul Schengen de progrese şi în alte zone, cum ar fi în zona justiţiei. Aş spune că, dincolo de prevederile Tratatului – şi eu m-am uitat pe Tratatul pe care Croaţia l-a semnat, prevederile sunt aproape identice cu cele ale României -, pot apărea şi decizii politice ale statelor ceea ce supune riscului de întârziere ceea ce Guvernul de la Bucureşti şi-a propus ca termen. Trebuie să vă mai atenţionez asupra unui lucru: decizia este politică atunci când se pune problema accesului în spaţiul Schengen", a spus Băsescu, într-o declaraţie comună cu omologul croat, întrebat ce sfat ar da Croaţiei din experienţa sa privind aderarea la Schengen.
El a subliniat că statele care au probleme cu migraţia au întotdeauna o motivaţie politică în a spune "da" sau "nu" aderării altor ţări în spaţiul Schengen.
"Statele care au probleme cu migraţia au întotdeauna o motivaţie politică în a spune "da" sau "nu" legat de accesul în spaţiul Schengen. Niciun stat, în afara vechilor membri, nu a intrat în spaţiul Schengen la momentul la care a fost planificat. Întotdeauna au existat motive de amânare. De altfel, cred că suspiciunile unor state membre sunt îndreptăţite dintr-un singur punct de vedere şi acest punct de vedere este realitatea istorică. Au fost state care au intrat în spaţiul Schengen după care nu au fost capabile să controleze fenomenul fluxului de persoane din afara UE care au intrat în spaţiul Schengen şi în spaţiul UE. Acesta este un lucru real care s-a întâmplat în UE. De aceea, în momentul de faţă se discută şi se va adopta o nouă abordare în ceea ce priveşte exigenţele pentru protejarea frontierelor spaţiului Schengen", a adăugat Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu l-a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, pe omologul croat, Ivo Josipovic, aflat într-o vizită de stat în România.