Este pentru prima dată în ultimii ani când preşedintele Băsescu alege să facă consultări cu toate partidele în acelaşi timp.
Şeful statului a trimis vineri scrisori de invitaţie tuturor liderilor formaţiunilor care alcătuiesc noul Parlament, ca urmare a alegerilor legislative care au avut loc pe 9 decembrie.
Astfel, au fost adresate scrisori lui Victor Ponta, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Crin Antonescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Vasile Blaga, preşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Simona-Alice Man, preşedintele Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), Hunor Kelemen, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator (PC), Gabriel Oprea, preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele Partidului Forţa Civică (FC), lui Aurelian Pavelescu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), dar şi minorităţilor naţionale din Parlament.
La consultări au fost invitaţi maximum cinci reprezentanţi ai fiecărui partid politic şi, respectiv, ai minorităţilor naţionale.
Copreşedinţii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta au avut miercuri o întâlnire informală cu preşedintele Traian Băsescu, la care s-a discutat despre desemnarea viitorului şef al Guvernului.
Despre respectiva întâlnire, Crin Antonescu a declarat sâmbătă seară că ‘nu a semnat nimeni în numele USL şi nu s-a angajat la vreun compromis’.
‘Pot confirma că întâlnirea a avut loc, că a avut ca subiect de discuţie cum se procedează mai departe. Că punctul meu de vedere al meu şi al colegilor a fost că se procedează normal în raport cu Constituţia şi democraţia, în sensul că Victor Ponta este numit premier. Nu s-a târguit nimic în schimbul acestui lucru şi probabil lucrurile vor merge aşa mai departe. Nu a semnat nimeni în numele USL ceva’, a adăugat liderul PNL. Acesta a precizat că părţile prezente la întâlnire s-au despărţit cu concluzia de ‘a se proceda normal’.
La întâlnirea de luni, de la Palatul Cotroceni, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că nu va merge, arătându-se deranjat că Traian Băsescu a invitat toate formaţiunile la aceeaşi oră.
Preşedintele conservator, Daniel Constantin, a afirmat că va merge la consultările de la Cotroceni susţinând candidatura lui Ponta la şefia viitorului Guvern.
Dan Diaconescu a declarat că va face parte şi el din delegaţia PP-DD care va merge luni la Cotroceni şi a anunţat că îi va cere lui Traian Băsescu demisia în cazul în care îl va desemna pe Victor Ponta premier.
Şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus că va merge la consultările cu şeful statului, punctând că mesajul Uniunii va fi acela că aceia care au câştigat alegerile au dreptul să propună premierul şi să formeze Guvernul.
Cât priveşte "profilul" viitorului premier, Traian Băsescu a făcut o scurtă descriere, înaintea alegerilor parlamentare. Atunci, preşedintele afirma că premierul pe care-l va desemna trebuie să fie un proeuropean şi un proatlantist, dar şi o persoană loială interesului naţional şi care să nu aibă "lucruri ascunse" în propriul CV.
El a arătat că şi-ar dori ca prin toată activitatea lui cel care va deveni prim-ministru să fie un om care a susţinut tot timpul respectarea principiilor Constituţiei, a statului de drept şi a valorilor europene.
Băsescu mai vrea ca acela care va conduce Guvernul să poată prezenta garanţii că în România nu se vor mai întâmpla derapaje de la statul de drept, abuzuri sau "orientări neclare" şi să inspire încredere partenerilor europeni şi transatlantici.
Sursa: Agerpres