Premierul Emil Boc a decis să renunţe la protecţia Poliţiei şi Jandarmeriei, hotărâre comunicată acestora la întoarcerea de la New York, a anunţat liderul sindical al poliţiştilor, Florian Ioniţă.
Şi preşedintele Traian Băsescu a dat dispoziţie ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, începând de vineri, ora 17.00, decizia fiind luată în contextul participarii unor angajaţi ai ministerului la marşul ilegal de protest.
Surse oficiale au menţionat că decizia a fost luată în contextul participării unor angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor la un marş desfăşurat cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan.
Serviciile din subordinea MAI implicate în acţiuni de protecţie a preşedintelui sunt Jandarmeria, Poliţia şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, însă toate acestea acţionau sub coordonarea SPP, care, în urma deciziei de vineri a şefului statului, le-ar putea prelua atribuţiile.
Poliţişti nemulţumiţi
Sindicaliştii „Cartel Alfa”, confederaţie la care sunt afiliaţi şi poliţişti, au participat, vineri, la un miting în faţa Palatului Victoria. După aproximativ două ore de protest, în jurul orei 12.30 aceştia au pornit într-un marş spontan, neautorizat, spre Palatul Cotroceni, nemulţumiţi că preşedintele Traian Băsescu nu a venit să stea de vorbă cu ei, aşa cum i-au solicitat. Aproximativ 6.000 de protestatari au pornit în marş, însă pe drum li s-au alăturat alte 1.500-2.000 de persoane, potrivit Jandarmeriei Capitalei.
Ajunşi lângă intrarea oficială a Palatului Cotroceni, către platoul unde şefului statului i se dă onorul în cadrul festivităţilor oficiale, manifestanţii au aruncat cu sticle, cu caschete şi lumânări şi au început să strige „ieşi afară javră ordinară”.
Cei aproximativ 8.000 de protestatari, majoritatea poliţişti şi angajaţi din sistemul penitenciar, care au participat la mitingul neautorizat din faţa Palatului Cotroceni din Capitală, i-au cerut preşedintelui Traian Băsescu să vină să discute cu ei. O delegaţie a fost primită la discuţii de un consilier de stat, care le-a transmis mesajul preşedintelui. Şeful statului, prevalându-se de faptul că are de-a face tocmai cu oameni ai legii care încalcă legea, a refuzat dialogul, astfel că delegaţia s-a văzut nevoită să iasă şi să ducă mai departe mesajul, către mulţime.
Mitingul s-a încheiat fără incidente, în jurul orei 16.30, după ce liderii „Cartel Alfa” le-au propus protestatarilor să se retragă şi să revină la Palatul Cotroceni în 7 octombrie, când va fi organizat mitingul de Ziua Internaţională a Muncii Decente.
SURSA: Mediafax