Băsescu: Statul trebuie să-şi plătească datoriile către firme

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut marţi, în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni, membrilor Executivului să plătească datoriile statului către agenţii economic. “Şeful statului a precizat că urgentarea îndeplinirii obiectivelor asumate de Guvernul României în vederea consolidării fiscale şi a ieşirii din criză trebuie să rămână o prioritate. În acest context, s-a insistat asupra nevoii de a creşte investiţiile şi a spori gradul de absorbţie a fondu

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut marţi, în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni, membrilor Executivului să plătească datoriile statului către agenţii economic.

“Şeful statului a precizat că urgentarea îndeplinirii obiectivelor asumate de Guvernul României în vederea consolidării fiscale şi a ieşirii din criză trebuie să rămână o prioritate. În acest context, s-a insistat asupra nevoii de a creşte investiţiile şi a spori gradul de absorbţie a fondurilor comunitare, inclusiv pe procedurile de achiziţii publice. De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a subliniat necesitatea ca datoriile statului către agenţii economici să fie plătite”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Discuţiile dintre preşedintele Traian Băsescu şi membrii Guvernului au vizat subiecte referitoare la măsuri de reformă care nu mai suportă amânare: reducerea cheltuielilor publice, atât ca efect al reformei în administraţia publică la nivel central şi local, cât şi al unei mai bune ţintiri a beneficiarilor sistemului de protecţie socială; procesul de descentralizare; legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate.

“În cadrul întâlnirii, preşedintele României i-a asigurat pe membrii Guvernului că va fi un partener al Executivului în procesul de îndeplinire a acestor politici publice”, se mai arată în document.