Mai mult, Băsescu arată că finalul coaliției PSD-ALDE va veni de la Tăriceanu, acesta fiind un „trădător de profesie” care a trădat toate partidele cu care a colaborat și mereu este dispus la negociere pentru o nouă trădare.
”E timpul unei moțiuni de cenzură, are șanse de reușită, cum nu ar fi avut în altă perioadă. Sunt tensiuni în PSD, sunt certuri cu Țuțuianu, cu firea, e o fisură în PSD. PSD are probleme majore, e în conflict cu UDMR. În coaliție sunt tensiuni majore, cu ALDE. Economia a intrat în derivă. Avem inflație mare, depreciere accelerată a monedei naționale, avem creștere de preț cu 16% la gaze, care se va reflecta în factura de încălzire. Avem zero absorbție pe fonduri europene, avem pesta pornică și un guvern care e contestat de la Bruxelles. E o nevoie acută de o departajare de această alianță PSD – ALDE. De multe ori, PNL votează alături de PSD și ALDE, scrie B1.ro.
E posibil ca moțiunea să treacă, sunt mulți politicieni de la PSD care înțeleg riscul ca România să intre în președinția Consiliului cu Viorica Dăncilă.
Coaliția va rezista cât vrea Tăriceanu, că e trădător de profesie. Tăriceanu e în stare să negocieze orice. PSD nu poate să se bazeze pe Tăriceanu. Nu există partid pe care Tăriceanu pe care să nu îl fi trădat. Și-a trădat toți partenerii.
Dacă moțiunea ar trece, și ar fi util și pentru PSD, s-ar putea face un guvern de uniune națională, sau tot cu PSD și ALDE. Sunt convins că în PSD s-o găsi un premier luminat, altul decât o marionetă, căreia Dragnea îi spune când să plece din fața ziariștilor. La Bruxelles nu o să o scoată nici Dumnezeu din fața presei.”, a spus Traian Băsescu la RTV.