“Eu am început de ieri o serie de consultări în interiorul Coaliţiei legat de nevoia de relansare a încrederii în Guvern. Suntem la stadiul la care Guvernul a încheat cu succes Acordul cu FMI şi CE, accord care a făcut România să iasă din zona de risc de derapaj economic. Suntem la momentul la care trimestrul patru al 2010 dă semnal de trecere pe creştere pozitivă, chiar dacă este foarte mică.
Cred că Guvernul trebuie să găsească un alt stil de guvernare, una care să nu mai vizeze trecerea prin criză, ci una care să vizeze relansarea economică. Niciunul dintre aceste obiective nu este posibil fără restabilirea încrederii în Executiv şi a celei că această Coaliţie poate să ducă la creştere economică mai mare de cea prognozată, de 1,5%”, a spus preşedintele Traian Băsescu după discuţia de la Parlament.
El a precizat că în cursul zilei de luni a avut dicuţii şi cu liderii UDMR, UNPR şi minorităţi.
Problema găsirii unui alt premier ar putea fi dezbătură după congresul UDMR, a mai spus Băsescu. El nu a exclus ca aceasta să fie soluţia pentru restabilirea încrederii în Guvern, dar nu acesta este moemntul. "Speculaţiile făcute în ultimele zile sunt în afara realităţii pentru că nimic nu se va lua în discuţie la nivelul Coaliţiei până după congresul UDMR", a precizat şeful statului. El a mai arătat că varianta unui premier independent poate fi o soluţie, dar nu crede că va avea susţinere în Coaliţie.
Băsescu: Trebuie găsite soluţii pentru restabilirea încrederii în Executiv
15 februarie 2011, 18:41
Ultima modificare în 15 februarie 2011, 20:41
Emil Boc rămâne la Palatul Victoria, discuţiile preşedintelui Traian Băsescu de la Palatul Parlamentului cu parlamentarii PDL nu au dus la concluzia schimbării premierului, ci s-au referit la găsirea de soluţii pentru relansarea încrederii în Executiv. Schimbarea premierului este posibilă, dar după congresul UDMR, iar un premier independent nu va fi susţinut de Coaliţie, a spus Băsescu.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- UPDATE: Băsescu a chemat liderii PDL la apel. Se caută premier independent
- Ciocolata îl ţine la putere pe Gbagbo în Cote d’Ivoire
- George Soros, omul din spatele revoluției din Egipt?
- Primul aeroport într-un deșert
- Egipt: Armata a anunţat dizolvarea Parlamentului şi suspendarea Constituţiei
- Mubarak este încă în Egipt
- Tony Blair: După plecarea lui Mubarak, Orientul Mijlociu se află într-un moment de cotitură
- Aglomeraţie pe Braşov-Bucureşti, circulaţia a fost deviată pe DN1A
- Averea lui Mubarak ar putea face obiectul unei acţiuni internaţionale concentrate
- Egipt: Armata a preluat puterea