”În ultimii doi ani am avut o revenire pe pieţele din lumea arabă, trebuie să revenim şi pe pieţele din America de Sud şi din Caraibe, pentru a nu mai fi atât de dependenţi de orice se întâmplă în interiorul UE, iar lecţia zonei euro care a afectat şi România este una pe care o trăim şi azi, am trăit-o şi anul trecut. Să sperăm că din 2014 o să fie mai bine”, a subliniat preşedintele României, la finalul lucrărilor Summitului CELAC-UE.
El a adăugat că statele CELAC sunt o soluţie de extindere a comerţului exterior al României. ”Cred că va trebui ca în cel mai scurt timp, asta nu înseamnă mâine sau poimâine, să organizăm un turneu la nivel politic, cu întâlniri cu comunitatea de afaceri, pentru a consolida această şansă pentru economia românească”, a spus Traian Băsescu. În context, preşedintele Băsescu a mai spus că în interiorul Parteneriatului Strategic dintre UE şi CELAC, România are o şansă, cu atât mai mult cu cât economia românească este competitivă la nivelul Americii Latine şi statelor din Caraibe.
Exporturile, în continuă creştere
”În 2012, până în luna noiembrie inclusiv, nivelul schimburilor comerciale între România şi statele Americii Latine a crescut cu 47%. Şi avem şi un uşor excedent. România a exportat de 700 de milioane, statele din America Latină au exportat de 600 de milioane în România, pe primele 11 luni. Este o creştere explozivă, dar cu o perspectivă foarte bună”, a declarat Băsescu, citat de Agerpres.
Citiţi şi: Milionarii români iau cu asalt lumea emergentă
El a vorbit şi despre perspectivele unor companii româneşti de a fi prezente pe piaţa din America Latină şi Caraibe. ”Vă pot spune că au existat misiuni economice şi Astra Vagoane Arad, cu oferte pentru vagoane de marfă, de călători, pentru trenuri de metrou, este o companie care se prefigurează a avea succes. De asemenea, Romarm-ul a avut misiuni de evaluare şi, de asemenea, are perspectiva unor contracte bune. Nu în ultimul rând, industria constructoare de maşini, de aparatură electrocasnică are, de asemenea, perspective foarte bune în America Latină”, a completat preşedintele.
El a mai spus că aceste lucruri ar însemna o revenire a României pe o piaţă pe care a mai fost prezentă, dar cu produse de altă calitate, inclusiv utilaj petrolier care şi în acest moment se exportă din ţara noastră în America Latină.Vezi şi: România recâştigă o piaţă pierdută la export
Sursa: Agerpres