Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, lansează un atac dur la adresa fostului preşedinte Traian Băsescu. El spune că fostul şef al statului nu-i poate ierta faptul că nu a acceptat preluarea PNL în 2005.
“Când te înjură Băsescu e clar că ești pe drumul cel bun. Bătrânul matroz nu poate să-mi ierte că nu am acceptat preluarea ostilă, în anul 2005, a PNL-ului de către el și compania și că am refuzat ca în calitate de Prim-Ministru să-i înghit toate mârlăniile.
Adevărul e că atunci când unul ca Traian ”Petre-ești-cel-mai-bun” Băsescu te face trădător, ori pur și simplu când te înjură în orice mod, îți face, de fapt, un mare serviciu de imagine.
O vorbă înțeleaptă spune: ”Când soarele stă să apună, făpturile mărunte aruncă umbre lungi”. O asemenea făptură e fostul președinte, care se chinuie, la apus, să proiecteze o umbră mai mare de zece ori decât propria-i statură…”, a scris Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.
Fostul premier al României continuă şi-l acuză pe Băsescu că a trădat şi a distrus tot ce a atins în viaţa lui şi nu-l uită să-l înţepe şi pe tema “febleţei” Elena Udrea.
“Traian Băsescu a trădat și a distrus tot ce a atins în viața lui, se știe asta. Și-a turnat la Securitate foștii colegi de școală, dorind să-i nenorocească pentru a-și clădi o carieră de succes. Și-a turnat la Securitate foști camarazi de pe nave, motivând că așa era fișa postului. A continuat să toarne la Securitate pe când era un foarte civil șef de agenție la Anvers.
Mâine, dl. Petrov urmează să dea socoteală în Justiție, la Curtea de Apel, pentru turnătoriile lui și aș paria că va uza de toate tertipurile posibile ca să amâne cât mai mult verdictul. Deși, în această privință, drumul e cu un singur sens, din câte am văzut cu toții acum câteva luni, când s-au publicat turnătoriile lui.
Traian Băsescu l-a trădat pe Petre Roman și i-a luat partidul, apoi l-a trădat pe Stolojan și i-a luat candidatura. Și-a trădat aliatul PNL imediat după alegeri, în 2005, forțând anticipate care să lase doar partidul său la putere; noroc că nu a putut trece peste opoziția mea. Traian Băsescu și-a nenorocit o bună parte din familie, târâtă direct ori indirect în jocuri periculoase, care s-au lăsat cu ani grei de pușcărie. Și-a abandonat la greu feblețea feminină, care i-a făcut jocurile până a ajuns după gratii.
Dacă legendarul Midas transforma în aur tot ce atingea, legendarul Traian Băsescu – ”Mitas” a transformat și continuă să transforme tot ce atinge în mizerie”, afirmă Tăriceanu.