Cea de-a doua tranșă a reprezentat prima emisiune de obligațiuni verzi. Acestea au un termen de 7 ani, o valoare totală de 1 miliard EUR și un cupon anual de 0,25%; banii vor fi folosiți pentru finanțarea produselor și proiectelor durabile. BASF a fost în măsură să asigure condiții atractive datorită structurii sale financiare foarte solide și poziției sale în materie de sustenabilitate.
„Suntem mulțumiți de rezultatul plasamentului. Cererea puternică din partea investitorilor pentru obligațiunile BASF subliniază încrederea pieței de capital în politicile noastre financiare solide și în strategia noastră corporativă bazată pe sustenabilitate”, a declarat Hans-Ulrich Engel, Chief Financial Officer al BASF. „Emisiunea de obligațiuni verzi ancorează ferm sustenabilitatea și în strategia de finanțare a BASF”.
Instrumente de finanțare bazate pe criterii de sustenabilitate
BASF a stabilit un cadru pentru instrumentele de finanțare bazate pe criterii de sustenabilitate. Acest cadru de finanțare eco permite BASF să dezvolte produse sau proiecte durabile, care oferă un beneficiu clar pentru mediu și societate, valorificând obligațiunile verzi pe piața de capital. Aceste obligațiuni se aliniază întru totul scopului corporativ al BASF și misiunii companiei: Creăm chimie pentru un viitor durabil. BASF vrea să contribuie la o lume care să ofere un viitor viabil, cu o calitate a vieții îmbunătățită pentru toți. Acesta este motivul pentru care compania oferă produse și soluții concepute pentru a utiliza la maxim resursele disponibile și a ajuta la depășirea noilor provocări.
Cadrul de finanțare eco și prezentarea investitorilor BASF pot fi găsite online pe www.basf.com/green-finance.