Preşedintele sirian Bashar al-Assad l-a acuzat pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan că se comportă asemeni unui 'sultan' al Imperiului Otoman şi că se crede 'un calif', într-un interviu pentru un post de televiziune rus al cărui text a fost difuzat vineri, preluat de AFP.
Assad apreciază că Erdogan este responsabil de degradarea profundă a relaţiilor dintre Ankara şi Damasc în ultimele luni din cauza sprijinului deschis al Turciei pentru rebelii sirieni.
"El personal crede că este noul sultan al otomanilor şi că poate controla regiunea după cum era cazul în timpul Imperiului Otoman", a declarat Assad în interviul acordat canalului Russia Today.
"În interiorul său, el se crede un calif", a adăugat Assad, cu trimitere la titlul utilizat de liderii lumii islamice din vremea dinastiilor arabe până la apariţia Imperiului Otoman (începutul secolului XIV până în 1922). Prin Siria, Erdogan a trecut de la "zero probleme la zero prieteni", a explicat Assad, adăugând că a discutat cu premierul turc ultima oară în mai 2011, adică la două luni după izbucnirea revoltei din Siria.
Sursa: Agerpres