Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) cu excepţie de neconstituţionalitate cu privire la legea care elimină pensiile speciale adoptată de Camera Deputaţilor, Renate Weber precizând că sunt „motive multiple de neconstituţionalitate”.
„Sunt două motive mari pe care le-am invocat noi în această excepţie de neconstituţionalitate – o dată e faptul că nu s-au respectat prevederile clare din Constituţie cu privire la componenţa Parlamentului în momentul în care se modifică Statutul senatorilor şi deputaţilor.
Constituţia e foarte clară. E nevoie de şedinţa camerelor reunite, or aici a fost vorba doar de votul Camerei Deputaţilor, iar pe de altă parte celălalt motiv e nerespectarea deciziilor anterioare ale Curţii Constituţionale”, a declarat Avocatul Poporului, Renate Weber, scrie Agerpres.
Am avut sesizări de la diverse categorii profesionale
Printre acestea, Weber a menţionat decizii CCR care privesc magistraţii şi judecătorii Curţii de Conturi.
„Sunt motive multiple de neconstituţionalitate (…) am avut sesizări de la diverse categorii profesionale şi analizând am constatat că sunt probleme mari de neconstituţionalitate”, a spus Weber.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale.