Zi extrem e importantă în Parlament. Astăzi, sunt audieri pentru șefia ASF, dar și pentru mai multe posturi importante în ANRE. Cei din comisiile pentru buget şi economice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului audiază candidatul propus pentru ocuparea funcţiei de preşedinte, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Audierea este programată să înceapă la ora 11,00. La ASF urmează să fie numit preşedintele pentru restul de mandat până în noiembrie 2023.
Pentru această funcţie candidează Nicu Marcu, propus de PNL, conform deciziei luate, luni, de Biroul Executiv al partidului.
În 15 iunie, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că pentru conducerea ASF nu a luat o decizie, dar senatorii PSD Daniel Zamfir şi Eugen Teodorovici şi-au exprimat dorinţa de a candida.
Senatorul PSD Daniel Zamfir a anunţat, însă, într-o postare pe Facebook din 18 iunie, că nu îşi va depune candidatura pentru această funcţie.
Totodată, Comisiile pentru industrii ale Camerei Deputaţilor şi Comisiile pentru energie şi economică ale Senatului se întrunesc, marţi, pentru a face selecţia candidaţilor ce urmează a fi numiţi în Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, respectiv pentru funcţia de vicepreşedinte şi doi membri, funcţii devenite vacante prin încetarea mandatului.
PNL îl va susţine pe Mircea Man ca vicepreşedinte la ANRE.
De asemenea, social-democratul Marcel Ciolacu a afirmat că „nu are nicio problemă să îl susţină” pe deputatul PSD Iulian Iancu ca vicepreşedinte al ANRE.
Plenul Parlamentului se va reuni, miercuri, pentru a se pronunţa asupra numirilor în mai multe posturi din ASF, ANRE, Consiliul Legislativ şi în Comisiile parlamentare comune de control al activităţii SRI şi SIE.
Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au acordat, luni, după audiere, aviz favorabil celor şase candidaţi înscrişi pentru două funcţii de preşedinte de secţie în Consiliul Legislativ, aceştia fiind Toni Greblă, Mariana Moţ, Raluca Marinescu, Elena Diaconu, Eugenia Marin, Olimpia Louysse Răducu, conform Agerpres.