Tinerii liberali nu vor avea vacanţă în această vară. Prin extensie, acest avertisment se va aplica tuturor membrilor PNL. Rareș Bogdan a explicat şi motivul. Totul are legătură cu cea mai grea luptă pe care partidul o are de dat şi în care singura opţiune este victoria.
Rareș Bogdan nu le dă vacanţă de vară tinerilor liberali în acest an: Urmează bătălia cea mai dificilă
Tinerii liberali nu vor avea vacanţă anul acesta, le-a transmis miercuri Rareș Bogdan.
În cadrul conferinţei regională TNL „Europa în fiecare localitate”, organizată de TNL (Tineretul Naţional Liberal) Bucureşti, prim-vicepreşedintele PNL i-a rugat pe tinerii liberali să nu-şi ia vacanţă vara aceasta, pentru că în acest an va avea loc bătălia cea mai importantă pentru partid.
Rareș Bogdan s-a referit la alegerile prezidenţiale din acest, care se vor organiza pe data de 15 septembrie (primul tur) şi 29 septembrie (turul al doilea).
El nu a uitat nici de alegerile locale şi europarlamentare, care vor fi organizate în aceeaşi zi, peste o lună, pe 9 iunie.
Totuşi, scrutinul prezidenţial reprezintă „bătălia noastră cea mai dificilă”, afirmă liderul liberal.
„Am şi o veste proastă pentru voi, ea ţine de vara aceasta. (…)
Vreau să vă informez că nu o să aveţi vacanţă şi vreau să vă rog să nu aveţi vacanţă, pentru că bătălia pe care o ducem pe 9 (iunie – n.red.) este una extrem de importantă, pentru că va poziţiona PNL, dar bătălia noastră cea mai dificilă în acest an o ducem pe data de 15 septembrie. Şi apoi pe 29 septembrie”, a precizat Rareș Bogdan.
Următorul preşedinte al României care va merge în vizită la Casă Albă va fi Nicolae Ciucă
În acest context, prim-vicepreşedintele PNL a reamintit şi despre vizita preşedintelui Klaus Iohannis de la Washington. Şeful statului a fost primit marţi seară, pe 7 mai, de către preşedintele Joe Biden la Casa Albă.
Rareș Bogdan îşi aminteşte că a fost şi el în Biroul Oval, însă în calitate de jurnalist. Se întâmpla în urmă cu şapte ani, atunci când acelaşi Klaus Iohannis avea o întâlnire oficială cu Donald Trump.
Însă în următoare vizită oficială de la Casa Albă, în fotoliul din Biroul Oval va trebui să stea un alt preşedinte al României. Este vorba despre Nicolae Ciucă, afirmă liberalul, care le-a transmis tinerilor din TNL să nu se oprească din luptă după scrutinul electoral din 9 iunie.
„În urmă cu şapte ani am fost în Biroul Oval, în calitate de jurnalist, mi-am amintit, preşedintele Iohannis stătea pe acelaşi fotoliu, în partea cealaltă stătea un alt preşedinte, Donald Trump şi mi-am amintit de acel moment.
Vă spun că bătălia cea mai importantă pentru PNL este pe 15, pentru ca în acel birou, nu ştiu dacă actualul de la Casa Albă sau cu un altul, să ducem tot un liberal. La următoarea vizită de la Casa Albă, acolo, în acel Birou Oval, trebuie să stea cu ajutorul dvs preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.
Eu cred că extrem de bine pregătit pentru această poziţie. Vă cer să nu vă opriţi după data de 10 (iunie – n.red.)”, a mai spus Rareș Bogdan în discursul susţinut în cadrul conferinţei „Europa în fiecare localitate”.