Piaţa locală de telecomunicaţii este estimată la 3,4 miliarde de euro anul acesta, iar lupta pentru prima poziţie este mai aprigă ca oricând. Orange şi Vodafone, cei mai mari jucători, cu 9,8 milioane clienţi, respectiv, 9,1 milioane clienţi şi-au prezentat, săptămâna trecută, serviciile cu care speră să-şi păstreze actualii clienţi şi să atragă alţii noi. Vodafone a lansat Supernet 4G+ prin care oferă utilizatorilor de smartphone viteze duble la internet mobil. „Este un moment istoric pentru companie“, a declarat Cătălin Buliga, Technology Director, Vodafone. „Datorită expertizei noastre în tehnologia 4G+ și infrastructurii noastre mobile avansate, în testele pe care le-am efectuat am reușit să depășim bariera de 1 Gbps pentru viteza de descărcare a datelor. Am atins un maximum de 1,35 Gbps, cu mult peste viteza pe care o pot susține terminalele din ziua de azi“, a adăugat acesta. Clienţii companiei din toate cele 41 de reședințe de județ şi din alte 330 de localități vor putea naviga mai rapid pe internet, iar timp de o lună clienţii din Cluj şi Iaşi vor putea face acest lucru gratuit. Deşi există posibilitatea ca Vodafone să depăşească Orange la număr de clienţi anul acesta, Andrea Rossini, Director Consumer Business Unit, consideră că acest lucru nu este atât de relevant pentru clienţi. „Ne-am îmbunătăţit poziţia pe piaţă datorită investiţiilor făcute şi în special în servicii noi. Pariem pe faptul că România va fi o piaţă cu o cerere mare pentru servicii noi. Clienţii aleg ce este mai bine pentru ei şi nu cred că are relevanţă dacă operatorul lor este pe locul unu în piaţă deoarece, în prezent, au acces nelimitat la apeluri în reţea, iar ofertele includ minute în toate reţelele. Clienţii sunt mult mai atenţi la serviciile care li se acordă,“ a precizat Rossini.
Orange mizează pe serviciile convergente
Orange, liderul pieţei, a extins la nivel național, în zonele urbane, gama de servicii pentru acasă: Orange Home Net, cu internet fix prin fibră optică, Orange Home TV cu televiziune prin cablu și Orange Home Fix pentru telefonie fixă, la care se adaugă serviciul Orange Smart Home. Pachetele cu abonament Orange Home aduc internet prin fibră optică la viteze de download de până la 1 Gbps, televiziune prin cablu digital, opțiuni de voce fixă, precum și soluții pentru monitorizarea şi controlul locuinței. Clienții din peste 90 de oraşe ale țării au la dispoziție un pachet complet de servicii telecom şi o singură factură. Compania speră să atragă clienţi la internet fix, deşi RCS&RDS este un concurent puternic. „Am reuşit să câştigăm 300.000 de clienţi pe televiziune prin satelit pe o piaţă extrem de concurentă, aşa că, bazându-ne pe studiile noastre, considerăm că vom avea succes şi pe Internet fix“, au declarat oficialii Orange. „Lansarea serviciilor pentru acasă reprezintă un moment important pentru Orange. Acesta este rezultatul eforturilor susținute pentru respectarea promisiunii făcute clienților noștri, de a fi mai aproape de ce e important pentru ei,“ a declarat Liudmila Climoc, CEO al Orange România. Numită la conducerea Orange România de la 1 mai, Climoc a mai spus că principalele provocări sunt menţinerea poziţiei pe piaţă şi comunicarea serviciilor lansate recent. Pe piaţa locală de telecomunicaţii mai operează Telekom România şi RCS&RDS.