Europa si-a dat i petic. Saptamina trecuta, sindicatele din Europa de Vest au protestat vehement impotriva cresterii pretului petrolului. Cei mai hotariti au fost transportatorii francezi, care au blocat portile rafinariilor si o data cu ele aprovizionarea cu produse petroliere. Statiile de benzina din Franta au trebuit sa ia o masura care noua, rominilor, ne aduce i memorie vremurile de trista amintire: au rationalizat benzina si motorina. Dar soferii francezi nu au fost singurii care au protestat. Britanicii au perturbat transportul prin tunelul care strabate Canalul Minecii, soferii germani declara ca vor merge mai putin cu masina, iar fermierii spanioli ameninta cu greva. De fapt, consumatorii occidentali acuza guvernele de doua lucruri: unu, ca nu pot gasi solutii pentru a impune cresterea productiei mondiale de titei (fapt care ar duce la o calmare a pretului) si, doi, acuza administratiile ca isi opresc, prin taxe, prea multi bani din pretul carburantilor.
Blocarea rafinariilor, proteste de strada impotriva taxelor. Nu seamana, oare, toate acestea cu blocarea drumurilor de catre muncitori cu avionul, cu blocarea caii ferate sau cu marile marsuri sindicale? Ba seamana, doar ca toate acestea s-au itimplat i ultimii ani i Rominia. Protestele din Europa de Vest trebuie sa fi dat multa apa la moara sindicalistilor din tara noastra. Daca pentru o amarita de crestere a pretului la benzina, occidentalii fac atita taraboi, ce ar trebui sa faca rominii care de zece ani traiesc sub teroarea preturilor? Adevarul este ca rominii au strins cu rabdare cureaua, iar cel mai bun exemplu este ca, i ultimii zece ani, preturile si tarifele au crescut de 1.000 de ori, i timp ce salariile, doar de 500 de ori. Morala protestelor occidentale este simpla: nimeni nu primeste cu resemnare vestile care il fac sa scoata mai multi bani din buzunar sau care reduc sensibil profitabilitatea afacerii.
Din pacate, vorba unui ministeriabil romin, guvernantii au chinuit poporul degeaba. in numele restructurarii economiei, Guvernele de dupa anul 1989 au cerut populatiei sa se sacrifice. Un sacrificiu care se itinde pe o perioada nedeterminata si care nu are rezultate pozitive vizibile. Cel mai bun exemplu i acest sens il da chiar guvernarea Isarescu. Din scaunul de guvernator al Bancii Nationale, Isarescu a afirmat de nenumarate ori ca „reforma s-a oprit la poarta itreprinderii.” Mai mult, guvernatorul a criticat comportamentul monopolurilor care impun preturile si tarifele utilitatilor publice. Din scaunul de premier, Isarescu a promis ca va institui comisii care vor controla si descifra ce se itimpla i interiorul marilor societati nationale. in bunul obicei rominesc, comisiile au ramas la stadiul de proiect, iar Mugur Isarescu si-a idulcit limbajul reformator atunci cind a venit vorba de societatile monopoliste. De asemenea, liberalul Decebal Traian Remes nu a avut vointa politica, de cind este i fotoliul de ministru al finantelor, sa accepte sau sa impuna acordarea de facilitati vamale si fiscale pentru itreprinderile mici si mijlocii.
Tragicul eveniment de la Iasi a mai ridicat sindicatelor o minge la plasa. Uciderea liderului de sindicat de la Tepro, Virgil Sahleanu, a dat nastere unui sir lung de supozitii. inainte ca ancheta sa aduca necesarele clarificari, folclorul a depasit imaginatia. Fara a avea vreo dovada, sindicatele locale acuza i stinga si-n dreapta. Acuzati, indirect, de moartea liderului sindical sunt presedintele Constantinescu, Radu Sirbu, presedintele Fondului Proprietatii de Stat, sau chiar procesul de privatizare. Liderii marilor centrale sindicale s-au grabit sa declare ca este vorba de un „asasinat social” si sa organizeze mitinguri. Este dreptul lor, dar tragismul uciderii unui lider sindical nu poate face uitate bubele de care sufera miscarea sindicala i Rominia. Marile centrale au devenit un fel de SRL-uri, liderii isi negociaza viitoarele functii cu partidele sau, suprema aberatie, unul dintre liderii sindicali – Liviu Luca – este i acelasi timp si membru i Consiliul de administratie. Altfel, uciderea lui Virgil Sahleanu, un fapt cu adevarat socant, ar putea fi folosita de liderii sindicali sau de partide la ceea ce stiu cel mai bine: icercarea de a cistiga procente i alegeri.