Bate criza la ușă? Încrederea investitorilor în economia europeană, prăbușire spectaculoasă în iunie

Sentimentul economic a ajuns la minimul ultimelor 5 luni pentru zona euro și la cea mai scăzută valoare a ultimelor 7 luni, în cazul Germaniei, anunțând o perioadă deloc fastă pentru economia europeană, în perioada următoare. România, cu o economie integrată în proporție de 70-80% în cea europeană, nu se poate aștepta la evoluții diferite.

Sentimentul economic este indicatorul care reflectă cel mai fidel starea unei economii, fiind calculat prin chestionarea așteptărilor celor mai importanți investitori și analiști din piață. Iar marea criză din 2008 a fost anticipată de prăbușirea indicelui care calculează sentimentul economic.

Indicele sentimentului economic ZEW calculat pentru zona euro, care reflectă încrederea investitorilor și a specialiștilor în economie, a înregistrat o depreciere abruptă în luna iunie, scăzând de la -1,6, la cât era cotat în  mai, la -20,2 puncte procentuale.

Prăbușirea este mult mai accentuată decât o arătau așteptările pieței, care estimau că indicele sentimentului economic va scădea doar până la -3,6 și marchează intrarea pe o nouă tendință descrescătoare, după aprecierea din perioada ianuarie – aprilie a anului current.

Dealtfel, indicatorul a ajuns la cea mai scăzută valoare din ultimele cinci luni, adică din ianuarie 2019, când era cotat la -20,9.

În iunie, 56,5% dintre analiștii intervievați au spus că nu se așteaptă la o schimbare majoră în activitatea economică pentru următoarele șase luni, în timp ce 31,9% dintre ei se așteaptă la o înrăutățire și doar 11,7% la o îmbunătățire a condițiilor economice.

Situația este cu atât mai neplăcută cu cât sentimental economic a ajuns la minimul ultimelor șapte luni, în ceea ce privește economia Germaniei, motorul eurozonei.

Astfel indicele sentimentului economic calculate pentru economia germană s-a prăbușit cu 19 puncte procentuale în iunie, ajungând la -21,1, cu mult sub așteptările pieței, care anticipase o depreciere doar până la -5,9.

Prăbușirea a venit ca o consecință a rezultatelor slabe ale economiei germane, la începutul celui de-al doilea trimestru din 2019, corelate cu nesiguranța investitorilor legată de economia globală.

Intensificarea conflictului dintre SUA și China, riscul crescut de conflict armat în Orientul Mijlociu și posibilitatea crescută a lipsei unui accord privind BREXIT au cântărit mult în așteptările pesimiste ale specialiștilor.