Keith Watson a fost internat luna trecută la Alexandra Hospital din oraşul Redditch pentru o operaţie şi a fost testat pozitiv pentru Covid-19, potrivit agerpres.ro

El a fost externat miercuri, iar un mesaj publicat de Worcestershire Acute Hospitals NHS Trust, pentru a sărbători vindecarea bărbatului, a fost distribuit de mii de ori pe Facebook.

Cine este omul de 101 ani care a învind infamul virus

„El este Keith, are 101 de ani. Astăzi a plecat acasă după ce a învins coronavirusul. Felicitări tuturor de la Secţia 12 de la Alexandra Hospital care au avut grijă de Keith atât de bine în ultimele două săptămâni!”, se arată în mesaj.

Nora lui Watson, Jo Watson, a declarat pentru BBC că nu ştia despre reacţia de pe reţelele de socializare până când un membru al familiei a dat peste mesaj.

„El a ajuns la spital după ce a căzut în centrul de îngrijire în care stă şi a avut nevoie de intervenţie chirurgicală, iar aceasta era o povară suficient de mare la 101 (ani), dar a trecut prin asta. Pe lângă operaţie, când am aflat că a fost testat pozitiv ne-am gândit la ce e mai rău… dar el este uimitor pentru vârsta lui”, a spus nora centenarului britanic.

Acesta nu este singurul

Alberto Bellucci, un alt senior în vârstă de 101 ani a fost eliberat din izolare după ce s-a vindecat de infamul coronavirus în orașul italian Rimini.

Acesta este un supraviețuitor al celui de-al Doilea Război Mondial și al Gripei Spaniole. Fusese preluat într-un spital din nord-estul Italiei după ce testul său pentru Covid-19 a ieșit pozitiv.