Baustoff+Metall estimează dublarea afacerilor la cinci mil. euro pentru al doilea an în România

Concernul austriac Baustoff+Metall, unul dintre cei mai importanţi furnizori de materiale de construcţii la nivel european, a anunţat că primul an de când sunt pe piaţa locală le-a adus un rulaj de 2,5 mil. euro şi intenţionează ca pentru anul viitor să îşi dubleze afacerile şi numărul de clienţi.

Compania a intrat în România prin intermediul unei platforme de distribuţie a mărfurilor şi sistemelor tehnice de construcţii care a necesitat o investiţie de 1,2 mil. euro.
 
„Abordăm o planificare treptată a extinderii în România, astfel încât în următorii ani să acoperim toate zonele geografice. Astfel, noi ne vom concentra în primă fază pe Bucureşti şi vom aborda punctual proiecte în Iaşi, Timişoara, Cluj, Braşov, etc”, a declarat Wolfgang Kristinus, proprietarul Baustoff+Metall.

Portofoliul local al Baustoff+Metall numără 120 de clienţi activi. Compania a furnizat soluţii şi sisteme pentru proiecte printre care se numără extinderea Aeroportului Henri Coandă, Stadionul Naţional, Cathedral Plazza, Glass House, Spitalul Colţea, Ansamblul Upground, Green City, Palas Mall sau Pollus Center.

Compania deţine şapte fabrici în Austria, Germania, Serbia şi Ungaria şi anul trecut a înregistrat, la nivel de grup, o cifră de afaceri de peste 300 mil. euro. Societatea oferă soluţii tehnice pentru sistemele de gipscarton, sisteme de plafoane, sisteme de izolaţii, structuri şi sisteme pentru uşi batante şi glisante, mochetă, parchet, pardoseli PVC, sisteme de pardoseli supraînălţate, adezivi, vopsele, tencuieli şi gleturi.

Grupul Baustoff+Metall este prezent în 17 ţări la nivel european, dispune de 88 de unităţi comerciale şi platforme de distribuţie cu peste 1.200 de angajaţi.