Profitul net al clubului bavarez a crescut de la 23,8 milioane euro în sezonul 2014/2015 la 33 milioane euro în sezonul 2015/2016.
Bilanţul financiar al lui Bayern Munchen a fost prezentat formal la adunarea generală a clubului german, în care Uli Hoeness va primit votul pentru a reveni în funcţia de preşedinte, pe care a părăsit-o în 2014, din cauza unei sentinţe cu închisoarea pentru evaziune fiscală.
Bayern Munchen este cel mai bogat şi cel mai de succes club din Germania, cu 26 titluri şi 5 trofee de Liga Campionilor în palmares. În ce priveşte finanţele, Borussia Dortmund ocupă locul 2 cu venituri de 376 milioane euro în sezonul 2015/2016.
Fotbalul românesc, venituri de 56 mil. euro în 2015
Fotbalul profesionist din România a generat în 2015 venituri totale de aproximativ 56 milioane de euro, cu 10 milioane de euro mai puţin decât în anul precedent.
Potrivit unui comunicat al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), structura veniturilor din fotbalul profesionist este reprezentată de: bilete de intrare – 3%, sponsorizări şi publicitate – 19%, din care aproximativ 55% sunt venituri cu părţi afiliate, drepturi de difuzare – 40%, venituri UEFA – 9%, venituri/subvenţii de la autorităţi locale – 20%, alte venituri – 9%.
Cluburile care au înregistrat cele mai mari venituri, între 8 – 4,8 milioane de euro, sunt FC Steaua, urmată de CS Pandurii Tg. Jiu şi ASA Târgu Mureş (locurile 2 – 3 sunt în 2016 în insolvenţă după pierderea finanţatorilor), menţionează comunicatul.
Din punct de vedere al veniturilor înregistrate din vânzarea biletelor, topul cluburilor este reprezentat de FC Steaua, FC Dinamo şi FC Botoşani, în timp ce, în funcţie de veniturile din sponsorizări şi publicitate se diferenţiază FC Dinamo (peste 1.3 milioane de euro), FC Steaua (aproximativ 1.2 milioane de euro) şi Viitorul Constanţa (peste 780.000 de euro).
Cinci cluburi au înregistrat profit net în 2015: Viitorul Constanţa (1.2 milioane de euro), CS Gaz Metan Mediaş (520.000 de euro), FC Botoşani (125.000 de euro), CS Pandurii Tg. Jiu (89.000 de euro) şi Dinamo Bucureşti (profit din reducerea datoriilor în insolvenţă).
AGERPRES