Noua platformă informatică a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI) permite transferul de date între sistemele IT naţionale şi cele aparţinândstatelor memebre UE, asigurându-se astfel compatibilitatea şi interoperabilitatea cu bazele de date europene.
Proiectul a fost realizat de Pwer Net Consulting și reprezintă un reper important în procesul de aderare al Romaniei la spațiul Schengen.
„Obiectivul principal al proiectului a constat în crearea unei aplicații cu ajutorul căreia să se confere autorităților locale posibilitatea de a schimba date şi informaţii între sistemele IT”, a declarat Emil Munteanu, Managing Partner la Power Net Consulting.
Etapa finală a proiectului a constat în pregătirea personalului IT din cadrul instituțiilor implicate, astfel încât proprietarii bazelor de date să fie capabili să asigure interoperabilitatea și mentenanța sistemelor IT.
Printre obiectivele noului sistem sunt tratarea centralizată a tuturor cererilor de asistență polițienească internațională, scăderea timpilor de răspuns, atât pentru cererile de asistență primite, cât și pentru cele transmise de către autoritățile române de aplicare a legii.
„Schimbul în timp cât mai scurt de date și informații pertinente este un element crucial pentru prevenirea, descoperirea și cercetarea criminalității transfrontaliere”, a spus Mihai Friptu, directorul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.