4 Ace se extinde pe internet Agenţia de PR 4 ACE-pr&publicity se va extinde, începând cu anul acesta, şi pe comunicarea online. Decizia a fost luată pe fondul dezvoltării excesive a utilizatorilor de internet. „La ora actuală, online-ul reprezintă canalul de comunicare cu cea mai mare creştere de la un an la altul, fapt care nu poate fi ignorat în strategiile moderne de PR şi publicitate“, a declarat Elena Olteanu, general manager 4 ACE-pr&publicity. Astfel, ult
4 Ace se extinde pe internet
Agenţia de PR 4 ACE-pr&publicity se va extinde, începând cu anul acesta, şi pe comunicarea online. Decizia a fost luată pe fondul dezvoltării excesive a utilizatorilor de internet. „La ora actuală, online-ul reprezintă canalul de comunicare cu cea mai mare creştere de la un an la altul, fapt care nu poate fi ignorat în strategiile moderne de PR şi publicitate“, a declarat Elena Olteanu, general manager 4 ACE-pr&publicity. Astfel, ultimele studii au arătat că anul trecut au fost în medie 5,8 milioane de utilizatori pe lună, conform trafic.ro. Zsolt Nagy, ministrul comunicaţiilor şi al tehnologiei, estimează că, până în 2007 numărul utilizatorilor de internet va creşte până la 7 milioane. Agenţia îşi propune să folosească cele mai noi metode de PR, precum şi propagarea mesajelor în mediul online.
FCB educă părinţii
Agenţia FCB Bucureşti este autoarea noii campanii sociale pentru educarea copiilor, susţinută financiar de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Copilului (ANPDC). Campania se desfăşoară sub numele „Şi tu poţi fi un părinte mai bun“. Materialele produse în cadrul campaniei au constat în patru spoturi TV, patru spoturi radio şi trei machete de presă, care au avut un cost total de 145.000 de euro. Acestea vor rula în perioada februarie-mai pe cele mai importante canale de comunicare. Secretarul de stat ANPDC, Bogdan Panait, a declarat că fiecare părinte îşi abuzează sau exploatează copilul într-un fel sau altul. El a mai spus că această campanie va încerca să-i determine pe părinţi să-şi evalueze relaţiile pe care le au cu propriii lor copii.
Publicis a câştigat pitch-ul JOE
Agenţia de publicitate Publicis Romania a câştigat licitaţia organizată de compania Nestlé pentru dezvoltarea creativă a promoţiei JOE care va fi lansată din această primăvară. Elementul central al campaniei este un spot TV. „Când am fost invitaţi la acest pitch, am realizat imediat miza. JOE venea după un an de parteneriat cu Agenţia Anului în România şi ne propunea intrarea în competiţie cu Agenţia Anului la Portoroz. Ne bucurăm foarte tare că am învins şi am ieşit noi agenţia… momentului!“ a declarat Răzvan Căpănescu, director de creaţie Publicis. La pitch au mai participat agenţiile de publicitate McCann Erickson si Mercury Promotions.