BAZAR

Zenith îşi stinge setea cu sucurile Parmalat Agenţia Zenith Media, membră a grupului local Saachi&Saachi şi parte a grupului internaţional Publicis, a câştigat contul de media al companiei Parmalat. La licitaţia organizată recent au mai participat agenţiile Starcom (Leo Burnett), MediaCom (Grey), Media Shop şi Scala JWT, agenţie care a gestionat contul de media în ultimii doi ani.  Agenţia condusă de Maria Tudor va oferi servicii de strategie, planificare, resear

Zenith îşi stinge setea cu sucurile Parmalat

Agenţia Zenith Media, membră a grupului local Saachi&Saachi şi parte a grupului internaţional Publicis, a câştigat contul de media al companiei Parmalat. La licitaţia organizată recent au mai participat agenţiile Starcom (Leo Burnett), MediaCom (Grey), Media Shop şi Scala JWT, agenţie care a gestionat contul de media
în ultimii doi ani.
 Agenţia condusă de Maria Tudor va oferi servicii de strategie, planificare, research şi cumpărare de media pentru brandurile de sucuri ale companiei. Prima campanie de media va fi pentru Santal Top şi va începe în următoarele săptămâni.

Mercury Promotions şi-a schimbat identitatea

Mercury Promotions, agenţia de publicitate românească neafiliată, s-a transformat în Mercury360. Agenţia se repoziţionează şi îşi schimbă identitatea ca răspuns la creşterea afacerilor firmei şi a diversificării serviciilor de comunicare.
Procesul de rebranding a fost realizat împreună cu agenţia Grapefruit. „Noul nume al agenţiei s-a născut în agenţie, în urma unui proces de repoziţionare, iniţiat la nivel intern acum un an şi jumătate“, a declarat Radu Miu, directorul general al Mercury360. De asemenea, a fost realizat şi un studiu organizaţional, iar în procesul de repoziţionare au fost implicate toate departamentele prin intermediul managerilor. „Numele de Mercury360 a apărut în urma unei analize atente a ceea ce înseamnă Mercury“, a mai spus Radu Miu.

La finele lui martie, Miu a apelat la agenţia de branding Grapefruit pentru un prim test pe numele Mercury360
şi pentru definitivarea brandului şi a logo-ului.
Costul total al rebrandării a fost estimat de conducerea agenţiei în jurul sumei de 100.000 de euro. Înfiinţată în 1993, agenţia are clienţi precum Coca-Cola, Metro, Nestlé, Ursus Breweries, Reinert, Romtelecom sau Western Union. Mercury Promotions a avut în anul 2005 o cifră de afaceri de 11,1 milioane de euro şi un profit de 360.000 de euro.