Cel mai mare trust media din Europei, BBC, are un plan de reducere a cheltuielilor cu 20% pe următorii cinci ani care va presupune concedierea a 2.000 de oameni, anunță compania.
În paralel, vor fi efectuate schimbări la nivelul grilei de programe. Niciun canal tv sau radio nu va fi închis, dar vor fi investite sume de bani în achiziția de noi programe. Toate programele din timpul zilei vor fi redirecționate către BBC One, iar noile programe vor trebui să fie mai creative și mai bine targetate către publicul mai tânăr. Aceste schimbări vor duce la crearea unui BBC „mai mic și radical schimbat”, potrivit directorului general Mark Thompson.
Alături de cele 2.000 de concedieri, alte 1.000 de posturi vor fi relocate de la Londra la Salford, pe fondul relocării BBC Three la Salford în 2016. Salford este un oraș de peste 200.000 de locuitori aflat în apropiere de Manchester. Bugetul total al BBC One va fi redus cu 3%, iar programele de divertisment vor suferi o reducere pentru că „au un impact mai mic”, potrivit lui Thompson.
Totodată, vor exista mai puține talk show-uri pe BBC Two, iar canalele digitale BBC Three și Four vor deveni canale de tip feeder pentru BBC One și Two. Canalul BBC HD va fi închis și va fi închis de o singură versiune a lui BBC Two în format HD. Totodată, sumele alocate achiziționării de drepturi sportive vor fi reduse cu 15%, mișcare anticipată de anunțul din acest an de împărțire a drepturilor pentru Formula 1 cu BskyB.