Banca Centrală Europeană (BCE) a decis miercuri să o desemneze pe Daniele Nouy în funcţia de preşedinte al noii agenţii de supervizare bancară (SSM), transmite AFP.
Daniele Nouy, fost oficial la Banca centrală a Franţei, urmează să fie responsabilă de supervizarea celor mai mari 130 de bănci europene, începând din luna noiembrie 2014. Cifra băncilor supervizate de Daniele Nouy ar putea creşte dacă SSM va fi autorizată să analizeze şi băncile mai mici sau dacă ţările care sunt membre ale Uniunii Europene, dar nu sunt ţări membre ale zonei euro, vor adera la mecanismul de supraveghere.
Nominalizarea doamnei Daniele Nouy depinde de aprobarea Parlamentului European, iar o audiere în faţa comisiei economice din PE este programată pentru data de 27 noiembrie. Desemnarea lui Daniele Nouy, 62 de ani, nu constituie o surpriză în condiţiile în care numele său este vehiculat de mai multe luni.
Aprobarea Parlamentului European ar urma să fie o simplă formalitate în condiţiile în care Daniele Nouy are experienţa necesară. În plus, BCE a fost criticată anul trecut pentru faptul că toţi cei şase membri ai comitetului său director sunt bărbaţi. Pentru a-şi exprima dezaprobarea faţă de numărul redus de femei în posturile de conducere ale BCE, parlamentarii europeni au votat, în prima fază, împotriva numirii lui Yves Mersch în comitetul director al BCE.
SURSA: Agerpres